Alegerile anticipate nu ar scoate Spania din impasul politic

Alegerile anticipate nu ar duce la o majoritate clară în parlamentul spaniol, arată un sondaj de opinie preluat luni de Reuters, cu două săptămâni înainte de termenul-limită până la care premierul în exerciţiu, socialistul Pedro Sanchez, trebuie să găsească sprijin pentru un nou guvern.

Conform sondajului, cele două partide tradiţionale, Partidul Popular (PP) şi Partidul Socialist (PSOE), ar obţine mai multe voturi decât în aprilie, când socialiştii s-au clasat pe primul loc, dar fără să aibă majoritatea.

Până acum, tratativele lui Sanchez cu partidul de extremă stângă Unidas Podemos nu au dus la un acord pentru formarea unui nou cabinet.

Sondajul realizat de GAD3 pentru ziarul ABC arată că după noi alegeri socialiştii ar obţine 137 de locuri în parlament, cu 14 mai multe decât în aprilie, iar Partidul Popular (PP, conservator) 82, de la 56 în prezent. Pentru majoritate este nevoie 176 de deputaţi.

Toate celelalte formaţiuni ar fi dezavantajate de un nou scrutin, deşi noile formaţiuni populiste au reuşit în ultimii cinci ani să pună capăt deceniilor de dominare a celor două partide mari. Vox (extrema dreaptă) ar obţine doar 14 locuri, în loc de 24 câte are acum, Podemos 42, în scădere cu 7, iar Ciudadanos (centru) ar rămâne cu 45 de deputaţi, în loc de 57.

Dacă nu reuşeşte să formeze un nou guvern până pe 23 septembrie şi recurge la noi alegeri, Sanchez ar putea rămâne premier şi fără sprijinul partidelor separatiste catalane, arată calculele bazate pe sondajul menţionat; i-ar fi însă necesare în continuare voturile partidului regional basc PNV şi cele ale Podemos, care i-a respins săptămâna trecută ultima ofertă.

Pentru sondaj, GAD3 a intervievat 1000 de persoane, între 2 şi 6 septembrie.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25