Afganistan: Talibanii solicită comunității internaționale să intensifice ajutorul pentru țară

Talibanii din Afganistan solicită comunității internaționale să intensifice ajutorul pentru această țară.

Un purtător de cuvânt al talibanilor din oraşul Kunduz din nordul Afganistanului a făcut apel la comunitatea internaţională să-şi intensifice asistenţa pentru această ţară, insistând că militanţii islamişti instalaţi la putere în august nu sunt terorişti, relatează duminică dpa.

Purtătorul de cuvânt, Matiullah Ruhani, a explicat pentru dpa că ajutorul poate veni sub formă de investiţii, proiecte de reconstrucţie sau "orice fel de suport umanitar pentru guvernul sau cetăţenii Afganistanului". Talibanii ar fi foarte recunoscători pentru acest ajutor, a adăugat el.

Un „guvern corupt” timp de 20 de ani

Purtătorul de cuvânt a criticat pe de altă parte comunitatea internaţională pentru că a susţinut timp de 20 de ani ceea ce el a calificat drept un "guvern corupt", punând în schimb capăt ajutorului după venirea talibanilor la putere şi sfârşitul retragerii forţelor internaţionale.

Talibanii au adus pacea în Afganistan, a subliniat el. "Nu suntem terorişti", a mai spus Ruhani.

Se analizează situația

Guvernele de pe plan internaţional analizează cum să abordeze relaţia cu talibanii, având în vedere prestaţia acestora în ce priveşte respectarea drepturilor omului, dar ţinând cont şi de dezastrul umanitar din Afganistan. În perioada anterioară când s-au aflat la putere, între 1996 şi 2001, gruparea militantă a impus un mod de viaţă bazat pe normele islamice stricte şi le-a interzis, între altele, femeilor şi fetelor să lucreze şi să meargă la şcoli.

Ruhani a refuzat să comenteze în legătură cu controversatele politici ale talibanilor cu privire la femei, invitându-i pe ziarişti să întrebe acest lucru guvernul de tranziţie de la Kabul. El a asigurat însă că talibanii îi respectă pe toţi cetăţenii, în egală măsură pe femei şi pe bărbaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel