Abrogare recurs compensatoriu. Perioada de care beneficiază condamnații penal

Pentru ce perioadă beneficiază condamnații penal de măsurile recursului compensatoriu, după abrogare.

Proiectul de lege pentru abrogarea recursului compensatoriu prevede că persoanele deținute în condiții improprii beneficiază de recursul compensatoriu pentru perioada executată din data de 24 iulie 2012 până la momentul abrogării. În proiectul pentru abrogarea recursului compensatoriu, deputații PNL și USR au introdus un amendament care menționează perioada pentru care persoanele deținute în condiții improprii beneficiază de măsurile compensatorii.

Astfel, recursul compensatoriu se aplică pentru perioada executată de la 24 iulie 2012 până la intrarea în vigoare a legii de abrogare. „Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și aă măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă, între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată un amendament adoptat, marți, de comisia juridică a Camerei Deputaților, propus de grupurile parlamentare ale PNL și USR.

Dacă proiectul va fi adoptat de Camera Deputaților și promulgat de președinte, se va reveni la forma anterioară a legii. Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu unanimitate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu. Deputații vor dezbate în plen acest proiect sub rezerva primirii raportului de la comisia juridică. Proiectul, inițiat de 10 deputați PNL în februarie, a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie. Camera Deputaților este for decizional în acest caz, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel