Premiul oferit campionilor la simplu la Australian Open 2022 este în valoare de 3 milioane de dolari, anunţă organizatorii.
A fost anunțată suma totală a premiilor de la Australian Open 2022, care va fi de 75 de milioane de dolari australieni, echivalentul a 54,4 milioane dolari americani, sumă care ar trebui să-i facă fericiți pe toți jucătorii, campionii de la simplu urmând să primească 3,19 milioane USD.
Oficialii Australian Open au confirmat că turneul de la antipozi, din 2022, care va avea loc între 17 și 30 ianuarie, va beneficia de o creștere cu 4,5% a premiilor totale, ducând totalul la suma record de 75 milioane de dolari australieni (54,4 milioane de dolari americani).
Majorarea fondurilor a fost confirmată și de către federația de tenis australiană, ceea ce înseamnă că învingătorii turneului de simplu din 2022 vor duce acasă un cec în valoare de 4,4 milioane de dolari australieni (3,19 dolari americani).
Finaliștii vor fi recompensați cu 2,2 milioane dolari astralieni (1,59 USD), în timp ce semifinaliștii vor câștiga exact jumătate din această sumă, adică 1,1 milioane (aprox 0,8 milioane USD).
Câștigătorilor probelor de dublu le sunt rezervate cecuri în valoare 0,8 milioane (0,58 milioane USD), scrie Mediafax.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat ancheta organizată de site-ul WTA pentru cea mai frumoasă lovitură a anului în circuitul profesionist feminin.
Halep a obţinut distincţia după ce a câştigat ancheta pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii octombrie, cu o minge trimisă în lung de linie care i-a adus punctul de 5-2 în setul al doilea al meciului cu Gabriela Ruse, din primul tur la Transylvania Open.
Ion Ţiriac a vândut turneul WTA de la Madrid, câştigat de Halep de două ori
Ion Ţiriac a decis să cedeze drepturile pentru turneul WTA de la Madrid. Simona Halep s-a impus pe terenul albastru de două ori, în 2016 şi 2017.
IMG, companie din cadrul grupului Endeavour care produce evenimente sportive şi de divertisment, a încheiat un acord cu Super Slam Ltd şi afiliaţii săi pentru a achiziţiona turneul de tenis Mutua Madrid Open, deţinut până în prezent de omul de afaceri Ion Ţiriac, şi turneul de golf Acciona Open de Espana, scrie AS.ro.
Mutua Madrid Open se alătură turneului de tenis Miami Open şi altor evenimente ATP şi WTA din lista IMG. În 2019, IMG a mutat Miami Open pe Stadionul Hard Rock cu o capacitate de 65.000 de locuri (14.000 pentru tenis), ”casa” echipei de fotbal american Miami Dolphins, unde înregistrează acum una dintre cele mai mari audienţe din tenis în afara turneelor de grand slam şi a finalelor circuitelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu