21 de sportivi au murit de frig sâmbătă la un ultramaton din China. Erau în tricou și pantaloni scurți când vremea s-a schimbat brusc

foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Traseul pe care alergau maratoniștii sâmbătă, în China, a fost lovit de vânt puternic, grindină şi temperaturi scăzute. Toţi sportivii erau îmbrăcaţi în pantaloni scurţi şi tricou.

21 de sportivi chinezi au murit îngheţaţi, sâmbătă, după ce traseul pe care alergau a fost lovit brusc de ger, grindină şi temperaturi scăzute, în cadrul unui ultramaraton de 100 de kilometri, într-o zonă muntoasă din nord-vestul Chinei, scrie Mediafax. 

Ultramaratonul a pornit dintr-o zonă turistică, lângă Yellow River, în oraşul Baiyin. Traseul purta sportivii prin canioane adânci şi pe dealuri până pe un platou arid, la o altitudine de peste 1.000 de metri, scrie Reuters.

Cursa a început sâmbătă dimineaţă, sportivii fiind îmbrăcaţi în pantaloni scurţi şi tricou.

Temperaturile au scăzut sub zero

La prânz, când maratoniştii au ajuns pe o parte a traseului aflată la o altitudine mare, vremea s-a schimbat brusc. Temperaturile au scăzut sub zero, a început un vânt puternic, urmat de ploaie cu gheaţă, au declarat oficiali din Baiyin, în cadrul unei conferinţe de presă, duminică.

Autorităţile chineze au mobilizat 1.200 de persoane pentru a-i salva pe maratonişti, ajutate de drone şi radare, însă în timpul nopţii temperaturile au scăzut mai mult.

Bilanț: 21 de morți

Bilanţul final a fost anunţat duminică dimineaţă: 21 de morţi. În cadrul ultramaratonului au participat 172 de persoane.

Potrivit Administraţiei Meteorologice din China, Baiyin avea o avertizare de vânt moderat până la puternic, de vineri până sâmbătă noaptea.

De asemenea, un raport publicat de serviciile provinciale de meteorologie, joi, atrăgea atenţia asupra temperaturilor care vor scădea „semnificativ” în mare parte a provinciei Gansu, inclusiv în Baiyin, până duminică.

Furie după moartea sportivilor

Moartea celor 21 de sportivi a stârnit indignare publică pe site-urile de socializare din China, mare parte din furie fiind îndreptată către guvernul din Baiyin şi către lipsa unei planificări de urgenţă.

„De ce nu a citit guvernul atenţionările meteo, pentru a face o evaluare a riscurilor?”, se arată într-un comentariu.

„Aceasta este o calamitate făcută în totalitate de om. Chiar dacă vremea este imprevizibilă, unde sunt planurile de urgenţă?”, este un alt comentariu.

În cadrul conferinţei de presă de duminică, oficialii din Baiyin au făcut o plecăciune şi şi-au cerut scuze, afirmând că sunt profund întristaţi de moartea maratoniştilor.

Guvernul provincial din Gansu a pornit o investigaţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel