Vasile Blaga: Liviu Dragnea fluieră în biserică. Nu suntem în Teleorman

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a criticat atitudinea președintelui PSD, Liviu Dragnea, cu privire la schimbarea prefecților, dar și cu privire la legea defăimării. Liberalul îi amintește social-democratului că nu e la CJ Teleforman. 

"Liviu Dragnea fluieră în biserică în ideea în care să nu-i schimbe niciunul, adică el să rămână cu toți prefecții și toți secretarii de stat și el să spună că e în opoziție. Asta face, uitați-vă ce a făcut și ieri în Camera Deputaților. El crede că și Camera poate fi condusă precum Consiliul Județean Teleorman. Dacă nu i-a convenit votul pe legea defăimării, nu e bun sistemul de vot, făcut de domnul Niță, nu l-am făcut eu. Nu am ce să reproșez sistemului electronic de vot", a spus Vasile Blaga la dcnews.ro.

Copreședintele PNL a subliniat că Liviu Dragnea s-a răzgândit și nu a mai depus nici plângere penală, nici moțiune simplă. "În momentul în care au vrut să se reia votul, ne-am retras din sală pentru a nu mai fi cvorum și am spus foarte clar că mergem și contestăm legea la CCR, o lege împotriva căreia s-a ridicat toată lumea", a precizat Vasile Blaga, la dcnews.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel