Un membru CNA explică de ce nu a votat sancționarea PRO TV

Radu Herjeu este unul dintre membrii CNA care s-au opus sancționării PRO TV după ce în emisiunea "La Măruță" a apărut fata din Vaslui violată de șapte tineri.

Radu Herjeu susține că nu a fost încălcat niciun articol din legea audio-vizualului. Membrul CNA a mai spus că există un articol de lege care spune că nu poate fi dezvăluită identitatea unor victime ale infracțiunilor cu privire la viața sexuală, decât cu acordul acestora, iar în acest caz a existat acordul fetei, dar și al mamei.

"De ce nu am fost de acord cu sancționarea PRO TV-ului? Pentru că nu am găsit în lege niciun articol care să fi fost încălcat. Deși există unul care se referă exact la mediatizarea celor aflați în situația regretabilă a tinerei din Vaslui: "Nu poate fi dezvăluită în niciun mod identitatea persoanelor care sunt victime ale infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală; se exceptează situaţiile în care victimele şi-au dat acordul scris, sub condiţia respectării limitelor de identificare stabilite prin acord". Ei bine, acordul există și a fost semnat și de mamă și de fiică. În condițiile în care cineva major acceptă de bună voie să permită telespectatorilor s-o vadă și s-o audă, eu consider că nu se mai pune problema de un abuz al vreunei televiziuni. Dar aș fi contestat acel acord dacă, odată obținut, moderatorul l-ar fi folosit în mod excesiv, punând-o pe fată într-o situație degradantă sau care s-o afecteze psihic și emoțional. Nici asta nu s-a-ntâmplat. Putem discuta despre metodele prin care reporterița a reușit să le convingă pe cele două femei să o lase în casă și să apară la televizor. Dar ea nu e mai vinovată decât un vânzător ambulant care "te vrăjește" să cumperi un obiect care nu-ți trebuie. Le-a presat, le-a tot amețit din vorbe până le-a convins să o lase în casă și să le așeze în fața camerei? Poate. Dar asta nu e pedepsit de legea audio-vizualului. Nu le-a mințit, dovadă că cele două au semnat acordul și niciuna n-a făcut plângere la CNA sau la tribunal pentru c-ar fi fost înșelate. Mama a stat în direct o oră și ceva, după care a asistat netulburată la momentul din emisiune în care a apărut fiica ei. Trăim într-o societate în care trebuie să învăţăm cu toţii că purtăm responsabilitatea actelor noastre", s cris Radu Herjeu pe blogul său.

Pro TV nu a primit nicio sancţiune de la CNA în cazul emisiunii "La Măruţă" în care a fost dezvăluită identitatea victimei violului din judeţul Vaslui, singura propunere făcută, de amendă cu 200.000 de lei, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, marţi, din nou acest caz, după ce, pe 23 iulie, a amânat luarea unei decizii, membrii Consiliului sperând atunci că vor primi o sesizare scrisă şi de la familia victimei a cărei identitate a fost dezvăluită în emisiunea de la Pro TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel