Ponta către USD: Dacă nu câștigăm prezidențialele, scapă cine poate

Copy of ponta psd
Copy of ponta psd

Premierul Victor Ponta a sărbătorit joi împreună cu liderii PSD, UNPR și PC, la un hotel din Capitală, patru ani de când a preluat șefia Partidului Social Democrat. Prim-ministrul le-a transmis partenerilor din USD și liderilor PSD din teritoriu, în spatele ușilor închise, că "dacă USD nu câștigă alegerile prezidențiale, scapă cine poate. Se va repeta situația din 2005 și 2010", potrivit gandul.info.

Prim-ministrul și-a mobilizat partenerii în vederea alegerilor prezidențiale, avertizându-i că un eșec ar putea însemna trecerea forțată în Opoziție.

Ponta a mai spus că USD va avea un candidat propriu la prezidențiale dacă USL se rupe, acesta urmând să fie persoana cel mai bine plasată în sondaje.

Premierul și-a arătat convingerea că președintele PNL, Crin Antonescu, intenționează să fie candidatul Opoziției la prezidențiale.

"Am evident, ca şi alţii, impresia că domnul Antonescu a luat deja decizia de a merge singur şi de a fi un candidat din Opoziţie, pentru că până acum candidaţii care au candidat, din opoziţie au câştigat. E un lucru de care îmi pare rău, dar sper să găsim o soluţie să-l evităm", a spus Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel