Băsescu a spus totul: Aveam informații, dar nu pe cale oficială

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat că el crede afirmaţiile fostului şef al ANAF Gelu Diaconu referitoare la un ambasador al unui stat membru UE care ar fi încercat să facă presiuni pentru o firmă, menţionând că astfel de situaţii s-au mai produs în trecut 'la ministere'.

'Da, cred. Se practică. Cei pe care-i vedeţi dându-ne lecţii, nu spun de actualul ambasador al SUA, dar mulţi pe care i-aţi văzut în ani dându-ne lecţii se duceau pe la ministere cu firmuliţa de mână: 'De ce n-a câştigat ăsta licitaţia, să câştige ăsta'. Deci, mulţi, ăştia care ne dau lecţii', a declarat Traian Băsescu, joi seara, la postul B1 Tv, întrebat cu privire la afirmaţiile fostului şef ANAF.

Băsescu a adăugat că nu primea 'pe o linie oficială' astfel de informaţii, dar le afla, pe vremea când era şef al statului, de la miniştri. El a menţionat că nu a avut astfel de 'intervenţii' în perioada în care a fost preşedintele României, adăugând: 'Ca ministru, da'. Cât priveşte informaţia potrivit căreia ambasadorul la care face referire Diaconu este olandez, Băsescu a subliniat că 'Olanda face un joc foarte urât cu România'.

'Olanda priveşte la portul Constanţa ca la un măr pe care îl vrea în coşul ei. Ar vrea să facă managementul portului Constanţa ca să gestioneze traficul de mărfuri', a spus fostul şef de stat, adăugând că în astfel de condiţii, Olanda s-ar declara de acord cu intrarea României în spaţiul Schengen.

Citește și: Gelu Diaconu acuză un fost ambasador de presiuni în favoarea unui evazionist. Ce spune Ponta

În context, Băsescu a reiterat că România 'se propteşte' în chestiunea referitoare la Schengen pentru că nu răspunde pozitiv 'insistenţelor olandeze de a face managementul portului Constanţa'.

'Portul Constanţa devine tot mai atractiv pentru mărfurile care vin în Europa şi pleacă din Europa pe relaţia Extrem Orient', a completat preşedintele PMP Fostul şef al ANAF a afirmat că un ambasador a venit la el în biroul împreună cu un om de afaceri, presându-l să deblocheze rambursarea TVA într-un caz de evaziune.

'Un ambasador 'periat' şi lăudat de presa progresistă a venit la mine în birou, însoţit de un om de afaceri din ţara pe care o reprezenta, un evazionist notoriu, presându-mă să dispun deblocarea rambursării TVA într-un caz de evaziune (cca 20 milioane euro), pe care îl aveam în instrumentare. La câteva minute după ce a ieşit din biroul meu am anunţat instituţiile abilitate', a scris Gelu Diaconu, joi, pe pagina sa personală.

La scurt timp, fostul premier Victor Ponta a scris pe Facebook că ambasadorul la care face referire Diaconu este cel al Olandei.

'Pentru că Diaconu e mai 'timid' vă spun eu cine era ambasadorul care mereu intervenea şi la Guvern şi la ANAF pentru tot felul de companii mai mult sau mai puţin oneste - fostul ambasador al Olandei', a susţinut Ponta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel