Sala de Festivități a Colegiului Național Sfântul Sava din București este în sărbătoare. Cea de-a 5-a Ediție a Proiectului ”5 Licee, 5 Muzee” a debutat, ieri, 23 februarie 2012, la ora 12.00, cu o conferință de lansare ce i-a adus împreună pe toți participanții la această etapă aniversară, inițiatori, organizatori, elevi și profesori.
”Proiectul „5 Licee, 5 Muzee” este un program educațional dedicat elevilor de liceu organizat de Fundatia ECDL ROMÂNIA alături de partenerii săi, Centrul de Informare ONU pentru România, Primăria Municipiului București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin care se dorește încurajarea participării tinerilor la manifestări culturale”, informează un comunicat de presă.
Bucurându-se de un impact pozitiv în rândul elevilor și apreciat de profesori, organizatori și reprezentanții muzeelor implicate în proiect, chiar de la lansarea în 2008, Ediția a 5-a a programului va permite elevilor din cinci licee din Capitală vizite gratuite la câteva muzee din București, precum și participarea la un concurs online de cultură generală.
La cea de a 5-a ediție a proiectului, care se va încheia în luna mai cu o festivitate de premiere, vor fi implicați din nou 250 de elevi din 5 licee din București.
”În cadrul conferintei s-a lansat si un al doilea concurs pentru elevi cu tema „5 motive in 5 minute” prin care tinerii sunt incurajati sa realizeze un material video de prezentare pentru unul dintre muzeele implicate in program. Astfel, prin tragere la sorti, fiecare liceu a fost pus in legatura directa cu un muzeu formandu-se urmatoarele relatii: Liceul Teoretic „George Calinescu” – Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, Liceul Teoretic “Nichita Stanescu” - Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa”, Colegiul Economic “Virgil Madgearu” - Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, Liceul Teoretic “Benjamin Franklin” - Muzeul Militar National "Regele Ferdinand I" si Liceul Teoretic “C.A. Rosetti” - Muzeul de Arta veche Apuseana “ Ing. Dumitru Furnica - Minovici.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu