Uragan Irma. MAE: Români, evacuaţi din Insula Saint Martin

MAE
MAE

Alţi doi români au fost evacuaţi din Insula Sint Maarten/Saint Martin, în urma demersurilor susţinute întreprinse de Celula de Criză a MAE, constituită după trecerea uraganului Irma, anunţă MAE.

Unul dintre aceştia a părăsit insula cu un avion militar francez având destinaţia Guadelupa şi a ajuns în siguranţă la Paris.

Cel de-al doilea cetăţean român a părăsit Insula Sint Maarten/Saint Martin cu destinaţia Aruba, de unde îşi va continua călătoria.

Pe perioada deplasării către destinaţie, Celula de Criză a MAE a ţinut legătura cu cei doi cetăţeni români atât direct, cât şi prin intermediul Ambasadei României la Haga.

În prezent, numărul cetăţenilor români care au fost evacuaţi din zonele afectate de calamităţi cu sprijinul Celulei de Criză a MAE este de nouă. Celula de Criză a MAE, prin intermediul Ambasadelor României la Paris, Haga şi Londra, continuă demersurile de cooperare şi menţine permanent legătura cu Celulele de Criză ale autorităţilor celor trei state sub a căror jurisdicţie se află principalele teritorii insulare afectate (Insula Saint Martin/Sint Maarten, Insulele Virgine Britanice).

De asemenea, Celula de Criză a MAE, prin Ambasadele României la Ankara, Lisabona şi Varşovia, se coordonează şi cu autorităţile altor state care se confruntă cu situaţii similare şi care gestionează cazurile propriilor cetăţeni aflaţi în zona afectată.

Atât Celula de Criză a MAE, cât şi Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (Call Center-ul consular) sunt în legătură permanentă cu cetăţenii români aflaţi în zonă şi cu membrii de familie ai acestora. MAE avertizează că, în continuare, comunicarea cu cetăţenii români aflaţi în zona calamitată se realizează cu deosebită dificultate.

MAE reiterează faptul că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară următoarelor misiuni diplomatice şi oficii consulare: * Ambasada României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, număr de urgenţă: +1 (202) 420-8350; * Consulatul General al României la New York: +1 (212) 682-9120, +1 (212) 682-9121, număr de urgenţă: +1 (917) 6799874; * Consulatul General al României la Chicago: +1 (312) 573-1315, +1 (312) 573-1181, număr de urgenţă: +1 (312) 307-2923; * Consulatul General al României la Los Angeles: +1 (310) 444-0623, +1 (310) 473-8061, +1 (310) 231-4468, număr de urgenţă: +1 (310) 721-0474; * Ambasada României la Bogota: +57 1 2566458; +57 1 2566719, număr de urgenţă: +57 316 4495197; * Ambasada României la Ciudad de Mexico: +52 55 52 80 04 47, număr de urgenţă: +52 55 38 83 30 72; * Ambasada României la Londra: +44 20 76027328;+44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065, număr de urgenţă: +44 7738716335, pentru teritoriile dependente de Marea Britanie; * Ambasada României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, număr de urgenţă: +33 (0) 68 07 13 729, pentru teritoriile dependente de Franţa; * Ambasada României la Haga: +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12, +31 70 331 99 80, număr de urgenţă: +31 651 596 107, pentru teritoriile dependente de Regatul Ţărilor de Jos.

[citeste si]

Apelurile sunt redirecţionate automat, cu excepţia numerelor de urgenţă, către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă. De asemenea, Guvernul din Sint Maarten pune la dispoziţia cetăţenilor afectaţi numerele de telefon: * Centrul Medical St Maarten/St. Maarten Medical Center: 910 sau +1 721 543-1111; * Poliţie/Police Department: 911 sau +1 721 542-2222; * Ambulanţă/Ambulance Services: 912 sau +1 721 542 2111.

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), activată din dispoziţia ministrului afacerilor externe pentru coordonarea intervenţiilor misiunilor diplomatice în zona calamitată după trecerea uraganului IRMA, îşi continuă activitatea prin toate structurile componente, active şi operaţionale 24/7, pentru sprijinirea tuturor cetăţenilor români afectaţi, informează MAE. Celula de Criză a MAE coordonează în prezent activitatea a 13 misiuni diplomatice şi oficii consulare (Washington, Ciudad de Mexico, Havana, Chicago, Los Angeles, New York, Paris, Haga, Londra, Bogota, Lisabona, Varşovia, Ankara) atât din ţările afectate de fenomenele meteorologice menţionate, cât şi din statele care au cetăţeni în zonele respective şi întreprind demersuri de asistenţă şi evacuare.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel