Testele de COVID-19, o problemă pentru grănicerii britanici. Majoritatea nu sunt traduse

Pixabay
Pixabay

Grănicerii britanici se plâng că testele negative prezentate la graniță de către cei care vor să intre în Marea Britanie nu sunt o garanție a faptului că persoanele nu suferă de COVID-19. Multe dintre teste sunt false sau într-o limbă diferită. 

Testele cu rezultat negativ, obligatorii pentru accesul în Marea Britanie, pun o mare problemă grănicerilor, mai ales că multe dintre acestea nu sunt traduse. Cei care asigură controlul la graniță se plâng că de multe ori trebuie să lase o persoană să treacă pentru că testul este negativ, deși limba în care este redactat buletinul de analize este una diferită de limba engleză. 

Lucy Moreton, ofițer în cadrul serviciului vamal, spune că în majoritatea cazurilor, cei care verifică actele pot doar să îi creadă pe cuvânt pe cei care prezintă buletine de analize într-o limbă străină, menționează Sky News. Aceasta a mai adăugat faptul că zilnic, sunt observate în medie 100 de certificate false, însă numărul ar putea fi mai mare, întrucât nu există nicio modalitate de a le verifica autenticitatea. 

Ofițerul a avertizat comisia parlamentară pentru coronavirus că nu există dovezi despre modul de respectare al carantinei de către cei care ajung în Marea Britanie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel