Un bebeluş, cea mai tânără persoană din lume diagnosticată cu coronavirus

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Un bebeluş din China a fost diagnosticat cu coronavirus. Astfel, a devenit cea mai tânără persoană din lume care se infectează cu acest virus. 

Copilul, care cântărea 3,25 kg la naștere, s-a născut pe data de 2 februarie în Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus. Bebeluşul se află acum într-o stare stabilă și este ţinut sub observație.

Mama copilului a fost testată pozitiv cu coronavirus înainte de a naște, dar nu este clar cum s-a transmis boala - în pântec sau după naștere. Experții medicali spun că ar putea fi vorba despre un caz în care infecția a fost contractată în pântece.

"Acest lucru ne amintește să acordăm atenție faptului că mama-copil este o posibilă cale de transmitere a coronavirusului", a declarat pentru Reuters medicul șef al departamentului de medicină neonatală al Spitalului de Copii din Wuhan, Zeng Lingkong.

Cum s-a infectat

Este, de asemenea, posibil ca bebelușul să se fi infectat după naștere din cauza contactului cu mama.

"Este foarte posibil ca bebelușul să-l fi contractat foarte convențional - prin inhalarea picăturilor de virus care proveneau de la tusea mamei", a declarat pentru Business Insider Stephen Morse, un epidemiolog al Școlii Mailman de Sănătate Publică a Universității Columbia din SUA, scrie Mediafax.

Până acum doar câţiva copii au contractat virusul, care a ucis 565 de oameni și a infectat peste 28.000 de persoane. Cu excepţia unuia, toate celelelte decese s-au înregistrat în China. Un copil în vârstă de șase luni din Singapore a testat pozitiv cu noul coronavirus, precum și un altul de opt ani din Wuhan, care se află în prezent în Australia.

Coronavirusul provoacă o infecție respiratorie acută severă, iar simptomele încep de obicei cu febră, urmată de o tuse uscată. Majoritatea persoanelor infectate sunt susceptibile să se recupereze pe deplin - la fel ca și în cazul unei gripe. Virusul s-a răspândit în 25 de ţări, unde au fost confirmate un total de 191 de cazuri, deși până în prezent au existat doar două decese în afara Chinei continentale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel