ANM a emis Cod Galben pentru weekend. Ce anunță meteorologii.
”Și în acest sfârșit de săptămână, o vreme călduroasă, chiar caniculară în sudul țării, iar sâmbătă și duminică valul de căldură se va extinde și se va intensifica în toată țara și, prin urmare, este în vigoare și un cod galben în acest sens. Disconfortul termic așadar va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități și se vor înregistra temperaturi maxime, în general între 30 și 37 de grade și minime între 17 și 22 de grade. Şi în zilele următoare, valul de căldură se va menține în majoritatea regiunilor” declară Marina Antonescu de la Administraţia Naţională de Meteorologie, conform Rador.
ANM a emis Cod Galben pentru 26 și 27 august de val de căldură în extindere și intensificare și disconfort termic ridicat: ”Valul de căldură se va extinde și intensifica în toată țara. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități îndeosebi în zonele de câmpie și podiș. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade”.
Valul de căldură se va menține în majoritatea zonelor țării și în zilele următoare, conform ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu