Tichet de 180 lei/lună pentru vârstnici. Cine beneficiază

Tichete pentru persoanele vârstnice, acordate din fonduri europene. 

Prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) va fi finanţată acordarea de mese calde pensionarilor cu vârste de cel puţin 75 ani şi cu venituri venituri la nivelul indemnizaţiei sociale, precum şi persoanelor/familiilor fără adăpost, celor evacuate, care nu au domiciliu stabil şi în mod special familiilor monoparentale. Lista persoanelor fără adăpost este separată şi va fi actualizată lunar de către autorităţile administraţiei publice locale, informează Ministerul Fondurilor Europene.

Valoarea lunară a unui tichet este de 180 lei/persoană, iar de acest ajutor vor beneficia aproximativ 290.000 de bătrâni, alături de celelalte categorii vulnerabile.

Tichete electronice

Mesele calde vor fi acordate prin intermediul unor tichete electronice prin Schema Naţională de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice şi pentru Persoanele fără adăpost (S.N.S.P.V.P.A). Bugetul alocat va fi de 640 milioane lei, finanţat prin POAD.

Măsura, reglementată de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete electronice din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora, va sprijini persoanele aflate în risc de sărăcie extremă şi care reprezintă o categorie socială vulnerabilă în contextul creşterii numărului de persoane infectate cu COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel