Tesla, valoare URIAŞĂ de piaţă. Urmează extinderea în Europa

Compania Tesla are o valoare uriaşă de piaţă, iar compania vrea să se extindă în Europa. 

Valoarea de piață a companiei Tesla a trecut marți de 500 de miliarde de dolari, pe fondul creșterii explozice a bursei, prelungind perioada fastă pe care o traversează producătorul auto, care a crescut cu peste 500% în acest an, conform Reuters. Elon Musk a anunțat o mașină compactă pentru Europa.

Tesla este a șaptea cea mai valoroasă companie din Wall Street, chiar în spatele Berkshire Hathaway, iar acțiunile sale s-au majorat cu peste 30% din 16 noiembrie, când a fost inclusă în indicele S&P 500. Tesla a devenit cel mai valoros producător auto din lume, în ciuda producției care reprezintă o o parte din cea a Toyota, Volkswagen sau General Motors.

Acțiunile altor producători de vehicule electrice au crescut, de asemenea, în ultimele luni,după ce președintele ales Joe Biden a anunțat că vehiculele electrice vor deveni o prioritate maximă în timpul maandatului său.

Extindere în Europa 

 

Pe de altă parte, producătorul american de vehicule electrice urmărește extinderea în Europa, intrând pe segmentul pieței de masă cu o mașină compactă, a declarat directorul executiv Elon Musk.

„Probabil că în Europa ar avea sens să facem, cred, o mașină compactă, poate un hatchback sau ceva de genul acesta. În SUA, mașinile tind să fie mai mari din motive de gust personal. În Europa, tind să fie mai mici. Conduceam un model X în jurul Berlinului și am avut destul de multe probleme în a găsi un loc de parcare”, a spus Musk la o conferință online găzduită de guvernul german.

În prezent, producătorul auto din California vinde 4 modele de automobile, inclusiv berlina de dimensiuni medii Model 3 și vehiculul utilitar sport de dimensiuni medii Model Y.

Toate vehiculele sale sunt cu câteva zeci de centimetri mai lungi decât mașina Golf Volkswagen, referința europeană pentru sedanele compacte.

La nivel global, Tesla urmează să lanseze și noul său pickup „Cybertruck” peste doi ani, scrie Mediafax. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy