Prima ediție a Festivalului Național de Teatru Independent a debutat cu o dezbatere despre ce înseamnă teatrul independent în țara noastră. Mai mulți actori au dezbătut acest subiect și au vorbit și despre șansele pe care le are un artist român la început de drum în acest domeniu îngreunat de problemele financiare existente.
În continuare veți putea vedea care au fost cele mai importante declarații din cadrul dezbaterii “Teatrul independent, încontro?”.
George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, a spus că, în teatrul românesc, normalitatea va apărea în momentul în care se vor face investiții. “Noi suntem într-un capitalism dur, care constă doar în a cumpăra, nu în a investi”, a mai spus George Ivașcu.
Sanda Manu, regizoare și profesor UNATC, crede că viitorul teatrului în România este cel independent.
Lia Bugnar, actriță și regizoare, zice că – în ceea ce privește teatrul – nu ar putea să facă lucruri în care nu crede: “Eu iubesc spectatorii. Nu aș putea să fac lucruri în care nu cred doar pentru a intra în lumea bună”.
Radu Afrim, regizor, consideră că primul pas al unui actor la început de drum trebuie să fie teatrul underground pentru a ajunge la cel de la stat – “Ăsta a fost drumul meu, firesc, şi cred că e obligatoriu ca toţi artiştii să treacă prin faza asta”.
Voicu Rădescu, director Luni de la Green Hours, spune că “teatrul independent are în plus valenţe faţă de teatrul instituţionalizat prin enorma lărgire a posibilităţii de a face teatru liber”.
Chris Simion, regizoare și scriitoare, spune: „Dacă vreau să fac teatru experimental îl fac la mine în baie, dacă vreau să-l fac pentru oameni cred că trebuie să atac nişte probleme care să intereseze”.
Alice Barb, regizoare și directoare a Centrului Cultural al Artelor al Sectorului 3, este de părere că teatrul instituționalizat și teatrul independent “nu trebuie să se injure unul pe celălalt”.
Marius Manole, actor, spune că teatrul independent se face dintr-o nesiguranță. “Fiecare actor tânăr se chinuie să facă parte dintr-un proiect. Să mai şi întrebe: «dar despre ce este vorba, pentru ce milităm? Care este mesajul? A, nu sunt de acord, îmi pare rău…?». Păi spui «Slavă Domnului“ că eşti într-un proiect, fie el şi de dans!”, a mai spus Marius Manole, conform ZiarulMetropolis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu