Teatru în școli – o idee lansată cu ocazia lansării VedeTeatru

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc evenimentul de lansare a revistei Teatrului Nottara, VedeTeatru. Publicația dedicată publicului spectator, colaboratorilor, artiștilor, directorilor de teatre, care se dorește pentru început cu o serie de cinci apariții pe an, a fost primită cu entuziasm de cei prezenți la eveniment: critici de teatru, jurnaliști, companii, parteneri de tradiție ai Teatrului Nottara, regizori, scenografi, actori.

La eveniment au participat și oficialități din Primăria Municipiului București și Administrația Prezidențială, se arată într-un comunicat al Teatrului Nottara, trimis de redactorul-șef Mirela Rădulescu.

„Am vrut să facem o revistă pentru public, nu pentru exegeți. Veți găsi în paginile revistei o glisare între vechi și nou, între generațiile de aur și generațiile foarte tinere. Această revistă, mărturisesc, a fost unul dintre visurile mele încă de acum câțiva ani și iată, astăzi îl lansăm către publicul spectator. Îi doresc viață lungă și cât mai mulți cititori." a declarat Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara în seara evenimentului.

Printre cei care au luat cuvântul la lansare au fost: Tomnița Florescu, viceprimarul Capitalei, actorul Alexandru Repan și Andreea Marin, ambasadorul Festivalului Internațional Fest(in) pe Bulevard.

„Este o revistă de pus la inimă, am răsfoit-o deja. Și cred că este foarte important să o susținem, la fel cum este important să susținem festivalul pe care îl face Teatrul Nottara ajuns la a VI-a ediție." a spus Andreea Marin.

Primul număr al publicației VedeTeatru cuprinde interviuri cu actori ai Teatrului Nottara, reportaje din turnee, prezentări de festivaluri, activitatea altor teatre din București și din țară, oferte de carte de teatru (Editura Nemira), dar și o rubrica de gastronomie, intitulată „Rețete de la vedete", în care actorii presară peste rețeta preferată și oferită cu dragoste cititorilor și o poveste din viața lor.

Ediția-pilot a revistei VedeTeatru a fost posibilă prin sprijinul partenerului nostru, Farmexpert. Directorul general al companiei, Iulian Trandafir, a fost unul dintre vorbitori: „Aș propune Ministerului Educației să introducă ore de teatru în școli. Dincolo de faptul că eu consider teatrul, și arta în general, una dintre cele mai bune metode de educație a tinerei generații, aș garanta pentru prezența masivă la astfel ore! Compania noastră susține sănătatea și educația. Iar o societate fără o educație solidă și completă nu poate fi o societate sănătoasă! De aceea am ales să susținem apariția primului număr al revistei Teatrului Nottara, VedeTeatru. Am susținut și Fest(in) pe bulevard, ediția 2017 și am acordat două premii: Premiul pentru cel mai bun spectacol și Premiul pentru cea mai bună regie. Vom face tot ce putem ca să fim în continuare alături de Teatrul Nottara."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel