Urmărește emisiunea live


ȚEAPĂ de 500.000 de lei. Cum a fost ”iertat” de instanță în baza unei PROMISIUNI

foto pixabay
foto pixabay

Un vâlcean a dat o țeapă de jumătate de milion de lei. Păgubiți sunt 11 ciobani din Alba. 

Bărbatul a luat 2500 de miei de la unsprezece ciobani din județul Alba, pe care a uitat să-i mai și plătească. Instanța l-a condamnat cu suspendare pe C.M. și l-a obligat și să plătească contravaloarea mieilor. 

Bărbatul i-a păgubit pe ciobani în urmă cu patru ani, în 2016, când a cumpărat mieii prin firma sa. El a împuternicit o altă persoane să cumpere mulți miei de la diferite persoane, asta deși firma era în imposibilitate de plată, cu datorii mari către diferite persoane, scrie ziarulunirea.ro

La o lună de la achiziție, firma a intrat în procedura de lichidare, iar în 8 decembrie 2016 s-a dispus falimentul. Persoana care a păcălit ciobanii le-a vândut mieii și, cu banii obținuți, și-a achitat propriile datorii. 

A promis că va plăti banii, deși timp de patru ani nu a făcut-o, așa că instanța i-a dat o pedeapsă cu suspendare

”Din proba cu înscrisuri administrată în faza de urmărire penală rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că societatea deţinută de inculpatul C. M. nu avea posibilitatea să achite contravaloarea mieilor cumpăraţi de la părţile civile din cauza ce face obiectul judecăţii în termen de 10 zile, astfel cum s-a angajat. De altfel, audiat fiind în faza de urmărire penală, inculpatul a precizat că a vândut miei cumpăraţi, iar cu banii obţinuţi a achitat alte datorii – cert fiind că la momentul în care a mandatat-o pe numita L. să achiziţioneze miei de la părţile civile, inculpatul avea reprezentarea faptului că nu va putea plăti. Toate aceste probe sunt confirmate de inculpat care, la termenul de judecată din data de 8 decembrie 2020 a recunoscut faptele astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Aiud.

Instanţa apreciază că faptele acestuia prezintă un grad sporit de periculozitate, dar pentru că recunoscut şi a promis că va plăti bani, a decis să îl condamne doar la 2 ani de închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani, arată sursa citată. A fost obligat să achite şi sumele de bani datorate celor 11 părţi civile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel