Spania: Separatiştii catalani împiedică planul lui Sanchez de a pune un socialist catalan în fruntea Senatului

[] []

15 mai 2019 / 21:08
Salveaza PDF Comentarii

Separatiştii catalani au decis miercuri să împiedice planul şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, de a plasa, pentru prima oară în istoria recentă, un catalan la preşedinţia Senatului spaniol, transmite AFP. 

Partidele separatiste 'se tem de soluţii, se tem de dialog', a reacţionat liderul socialist, cu ocazia unei reuniuni a formaţiunii sale PSOE. Pedro Sanchez, al cărui partid a câştigat alegerile din 28 aprilie, dorea să-l numească preşedinte al Senatului pe Miquel Iceta, liderul socialiştilor din Catalonia. Acesta este susţinătorul unei soluţii negociate la criză şi chiar al graţierii separatiştilor judecaţi pentru tentativa de secesiune din 2017, dacă aceştia vor fi condamnaţi.

Pentru a deveni preşedinte al Senatului, Iceta, în prezent deputat în parlamentul catalan, trebuie mai întâi desemnat senator de către parlamentarii catalani, în principiu o formalitate. Cele trei partide separatiste au decis însă să se opună acestei numiri, în cadrul votului prevăzut joi în legislativul regional. 'Pedro Sanchez nu poate să ia o decizie pentru parlamentul Cataloniei şi să spere că acesta o va ratifica', a declarat miercuri Sergi Sabria, purtător de cuvânt al Izquiera Republicana, considerat partidul separatist catalan cel mai moderat. Separatiştii îi reproşează lui Iceta că nu şi-a manifestat simpatia faţă de liderii lor judecaţi la Madrid, nevizitându-i în închisoare.

Miquel Iceta a anunţat că va depune un recurs la Tribunalul constituţional, dar timpul presează, dat fiind că desemnarea preşedinţilor celor două camere legislative este prevăzută marţea viitoarea, la constituirea lor.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25