Soția unui procuror distrus de DNA, întâlnire cu Kovesi în biserică. Mesaj puternic

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Un fost procuror DIICOT, trimis în judecată de DNA și achitat de instanță, a povestit gestul soției sale față de Laura Codruța Kovesi. 

”Aseara insa am invatat o lectie dumnezeiasca, lectie venita din partea sotiei mele. Fiind de felul ei o persoana cu profunde convingeri religioase, aseara a mers la un schit din mijlocul Bucurestiului, pentru a se ruga Domnului, pentru cele doar de ea stiute. In timpul rugaciunii, uitandu-se mai atent la persoanele din interior, foarte putine de altfel, a recunoscut-o pe Laura Codruta Kovesi, fostul procuror sef al DNA, aflata acolo, probabil, tot pentru a se ruga. Cu toate nenorocirile care ni se intamplasera in ultima vreme, sotia mea a avut taria sa mearga la Kovesi, sa-i spuna ca este una din putinele persoane din aceasta lume pe care nu o privea ca pe un om, dar ca, desi ea ne-a facut cel mai mare rau din viata noastra, fara a ne cunoaste, din acel moment o iarta, urandu-i sa-si implineasca toate dorintele! 

Aceasta-i lectia primita de la sotia mea, insa nu stiu daca si eu pot si vreau sa procedez asemenea ei. Stiu ce o sa-mi spuneti: ca numai iertand imi pot regasi linistea si numai asa pot merge mai departe cu constiinta impacata.Dar eu toata viata mea am cautat dreptatea, oricui i s-ar fi cuvenit ea, iar acum ma vad pus in postura de a renunta (daca nu procedez la intocmirea tuturor demersurilor legale necesare ci, dimpotriva, acord iertarea celor vinovati) la acest principiu dupa care m-am ghidat mereu! Și cum o sa fie viata mea de acum inainte daca procedez in acest sens? Cum sa fac si ce sa fac? O singura certitudine am: Langa mine si alaturi de mine am un om adevarat, sotia. Si-i multumesc acum ca este alaturi de mine! Iar voua, intrucat va consider cu adevarat prieteni, chiar daca pe unii nu va cunosc, va rog si va cer sa ma indrumati. Pentru ca un mare neajuns al meu a fost sa am incredere in oameni. Va multumesc anticipat si sa auzim doar de bine!” a scris procurorul Ionel Tudosan, pe Facebook. 

Fostul procuror DIICOT a fost trimis în judecată de DNA și ulterior a fost achitat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel