Scandal Valea Uzului. Peter Szijjarto, discuţie cu Teodor Meleşcanu

Loredana Brumă / 10 iun 2019 / 17:56 Salveaza PDF Comentarii
Teodor Melescanu
Descriere foto: Teodor Melescanu

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a avut luni o nouă convorbire cu omologul său român Teodor Meleşcanu pe tema cimitirului militar din Valea Uzului, relatează agenţia MTI. 

În cursul acestei discuţii telefonice Szijjarto a solicitat ca ministerele apărării român şi ungar să înceapă consultările ''în vederea restabilirii ordinii conform obligaţiilor bilaterale şi internaţionale'' la cimitirul din Valea Uzului. Potrivit MTI, cei doi miniştri au insistat asupra unei soluţionări paşnice a chestiunilor ce privesc acest cimitir. Cimitirul de la Valea Uzului se află în centrul unei dispute între autorităţile din comuna Sânmartin judeţul Harghita şi liderii UDMR, pe de o parte, şi autorităţile din Dărmăneşti judeţul Bacău, pe de altă parte. Acest cimitir al eroilor, cel mai mare din judeţul Harghita, adăposteşte rămăşiţele pământeşti a peste 1.300 de militari decedaţi în Primul şi al Doilea Război Mondial, din mai multe ţări.

Autorităţile locale din oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău, au decis să ridice în incintă mai multe cruci în memoria soldaţilor români căzuţi în Primul şi al Doilea Război Mondial şi un monument pentru eroii care şi-au dat viaţa acolo, indiferent de naţionalitate, dar autorităţile din Sânmartin şi liderii UDMR susţin că demersul este ilegal, întrucât cimitirul se află în domeniul public al comunei harghitene iar crucile ar fi amplasate pe locul unor potenţiale morminte nedescoperite ale soldaţilor maghiari.

VEZI ŞI Scandal Valea Uzului. Primar acuzat că încearcă să acopere distrugerile porţii de intrare în cimitir

 

Guvernul român a anunţat sâmbătă că a căutat soluţii în spiritul asigurării dreptului neîngrădit al fiecăruia de a-şi comemora eroii şi de a cinsti memoria tuturor celor care au apărat libertatea, integritatea şi demnitatea poporului român cu jertfa supremă. Una dintre propuneri, conform unui comunicat emis de guvernul român, vizează preluarea administrării de către Ministerul Apărării Naţionale a Cimitirului eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale - Valea Uzului şi consacrarea statutului de cimitir internaţional, având în vedere faptul că în această necropolă sunt înhumaţi militari de mai multe naţionalităţi. Însă orice decizie va fi luată după consultări cu toate părţile implicate, precizează guvernul. Dar agenţia MTI scrie că o declaraţie a MAE ungar îl citează pe Meleşcanu afirmând că premierul român Viorica Dăncilă a dispus Ministerului român al Apărării să preia administrarea cimitirului şi că partea ungară a fost de acord cu această decizie.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25