EXCLUSIV  Remus Borza, note pentru politicieni. Oportunitate pentru un ministru din Guvernul Dăncilă - video

Remus Borza
Remus Borza

În noua ediție a emisiunii "Borza Analytica", deputatul independent Remus Borza a notat politicienii și personalitățile importante din această săptămână.

Notele date de Remus Borza au fost oferite joi, în cadrul emisiunii "Borza Analytica" de la DC News.

ȘERBAN NICOLAE, KELEMEN HUNOR și VARUJAN VOSGANIAN nota 10 – Pentru discursurile susținute miercuri, în Parlament, unde a fost dezbătută moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Kelemen Hunor a avut un discurs pragmatic și realist, oferind o explicație corectă pentru care moțiunea nu poate fi votată. Șerban Nicolae a avut un discurs viu, spumos, îndelung aplaudat de parlamentarii PSD, un pamflet, o satiră la adresa opoziției. Discursul lui Varujan Vosganian a fost plin de emoție și metafore cu trimitere la titanii democrației și ai luptei împotriva comunismului, Corneliu Coposu și Ion Raţiu.

EUGEN TEODOROVICI nota 10 – Ministrul Finanţelor Publice, în calitatea sa de guvernator al României la Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), a fost numit preşedinte al Consiliului Guvernatorilor BEI. E o oportunitate pentru Teodorovici și implicit pentru România, un instrument prin care putem să finanțăm marile proiecte de infrastructură care se lasă așteptate.

EMMANUEL MACRON nota 10 – A fost foarte activ în ultima săptămână, pe care a început-o cu o întâlnire la Roma cu premierul Giuseppe Conte. A reușit să-l convingă să acorde drept de acostare navei umanitare Lifeline, cu peste 200 de migranți la bord. Tot la Roma s-a întâlnit cu sanctitatea sa Papa Francisc, cu care a avut o întrevedere de peste o oră, aproape de două ori mai mult față de uzanțele protocolare ale Vaticanului. Întors la Paris, a avut întâlniri bilaterale cu premierii țărilor din Grupul Vișegrad (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia), pentru ca miercuri să aibă o întrevedere și cu comisarul european Corina Crețu. Macron a promovat o lege prin care tinerii de 16 ani, atât băieți, cât și fete, vor fi obligați la un stagiu militar de o lună în instituții de învățământ, militare și ale administrației franceze, unde, în cadrul unor programe educaționale, li se vor insufla valori precum patriotism, muncă, disciplină, solidaritate. La Luxemburg, tot săptămâna aceasta, liderii Franței, Germaniei, Marii Britanii, Spaniei, Portugaliei, Belgiei, Danemarcei, Olandei și Estoniei au semnat declarația comună privind Inițiativa de Intervenție Europeană, o alternativă militară la NATO.

ANGELA MERKEL nota 7 – E cel mai longeviv șef de guvern din Europa. Începe să se observe și o oarecare uzură, nu mai spunem de lipsa de susținere politică. Cred că vom asista la o pensionare anticipată a cancelarului german. Într-o ceremonie în urmă cu două luni, în istorica sală a încoronării din Primăria Aachen, Merkel i-a înmânat președintelui Macron prestigiosul premiu Charlemagne. A existat o anumită simbolistică la acea festivitate, o predare de ștafetă de la doamna de fier a Europei la mai tânărul, carismaticul, energeticul și vizionarul Macron. La reuniunea Consiliului Uniunii Europene, desfășurată joi și vineri la Bruxelles, Angela Merkel a obținut un acord de principiu de la partenerii europeni în privința migrației, în sensul restrângerii fluxului migrator în Europa și direcţionarea contingentelor de migranţi spre țări africane care urmează să primească ajutoare financiare de la Uniunea Europeană. Un atare acord, chiar și de principiu, îi salvează mandatul de cancelar și o reconciliază cu ministrul de Interne, Horst Seehofer, care se opunea primirii de către Germania a noi migranți.

DONALD TRUMP nota 10 – Pentru victoria istorică din această săptămână. Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite a validat decretul privind imigraţia dat de președintele american care interzice intrarea în SUA a cetăţenilor din mai multe ţări musulmane. Textul în cauză este cea de-a treia versiune a unui decret care a provocat o undă de şoc la nivel mondial, fiind anunţat de Casa Albă încă din ianuarie 2017, la o săptămână după preluarea mandatului de către Trump. Această ultimă versiune închide graniţele Statelor Unite pentru aproximativ 150 de milioane de persoane, cetăţeni ai Yemenului, Siriei, Libiei, Iranului, Somaliei şi Coreei de Nord.

Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel