Raluca Turcan, reproș pentru Violeta Alexandru: Am constatat că pe partea de pensii s-a făcut foarte puțin

Raluca Turcan, actualul ministru al Muncii și Protecției Sociale, s-a arătat indignată de cum s-au desfășurat activitățile în minister până la preluarea mandatului. 

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, că la momentul preluării mandatului a constatat că "pe partea de pensii s-a făcut foarte puţin", scrie Agerpres. 

"Ajunsă în mandat am constatat că inclusiv pe partea de pensii s-a făcut foarte puţin. Şi o să vă dau un exemplu concret: ştiţi că li s-a spus celor aproximativ 5 milioane de pensionari că de la 1 septembrie 2021 pensiile vor creşte cu 40%. Aproape că aţi fi crezut că e posibil să se întâmple lucrul acesta. Şi eu am crezut, vă spun cu sinceritate. Dar am constatat că pentru a putea majora toate pensiile cu 40% ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensii, astfel încât ele să fie într-un format electronic şi să se aplice o formulă de calcul ca ulterior să se întâmple recalcularea pensiilor. Şi ce să vezi?! 250.000 de dosare de pensii în România arată aşa: dosar cu şină!", a afirmat Raluca Turcan.

Recalculările pensiilor 



Ministrul a subliniat că în acest fel nu puteau fi făcute rapid recalculările promise.

"Vă întreb: cum puteau fi operate modificări pe dosare cu şină? Să ne răspundă cei care au vândut iluzii ani la rând", a spus Turcan.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a efectuat vineri o vizită în judeţul Vâlcea, la centre ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi la Casa de Pensii. 

Violeta Alexandru a deținut funcția de ministru al Muncii în perioada 4 noiembrie 2019 - 23 decembrie 2020. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel