Rafinăria Petromidia: Orice pericol a fost îndepărtat

Rompetrol Rafinare anunță, legat de explozia care a avut loc astăzi pe platforma de la Năvodari, că cele patru persoane rănite se află sub supraveghere medicală și că a demarat o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au dus la acest incident. Reprezentanții companiei dau de asemenea asigurări că "orice pericol a fost îndepărtat".

"În cursul acestei zile, în jurul orei 18.00, pe platforma Petromidia a avut loc un incident în zona instalaţiei de distilare în vid. În acest moment, incendiul a fost neutralizat, iar zona incidentului a fost pusă în siguranţă. Pentru neutralizarea incendiului au intervenit echipajele de pompieri ale rafinariei Petromidia, alături de cele de la Inspectoratul de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa si de la Staţia de Pompieri Midia-Năvodari", precizează reprezentanții Rompetrol în cadrul unui comunicat de presă transmis redacției DC News.

[citeste si]

"În timpul incidentului au fost rănite 4 persoane. În acest moment cei patru se află la spital sub supraveghere medicală. La nivelul companiei s-a constituit o echipă formată din specialişti şi a fost demarată o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au dus la acest incident. Reprezentaţii companiei sunt în legatură directă cu colegii afectaţi şi cu familiile lor şi le acordă tot strijinul necesar.

În acest moment, orice pericol a fost îndepărtat. Instalaţia afectată este oprită, activitatea rafinăriei fiind redusă.

Reprezentanţii Rompetrol Rafinare au luat toate măsurile necesare alături de autorităţile responsabile pentru operarea în siguranţă a rafinăriei", mai spun reprezentanții companiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel