Proiect de sală polivalentă în localitatea Unirea, aprobat de Guvern

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a anunţat, joi, că au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei săli polivalente în localitatea Unirea din judeţul Bistriţa-Năsăud.

"A fost adoptată o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unui complex sportiv în localitatea Unirea, este o localitate componentă a municipiului Bistriţa, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Actul normativ prevede realizarea unei săli multifuncţionale, adică o sală polivalentă, cu o capacitate de cel puţin 2.675 de locuri, inclusiv spaţii pentru cantonamente sportive, cu două funcţiuni - sală de sport, teren de antrenament, anexe sportive şi sociale, spaţii administrative şi spaţii tehnice, respectiv spaţii de cazare pentru cantonament", a spus Barbu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că activitatea principală va fi găzduirea de competiţii sportive naţionale şi internaţionale, cu posibilitatea desfăşurării şi a altor tipuri de activităţi, cum ar fi spectacole, conferinţe, congrese, expoziţii.

"Obiectivul în valoare totală de 96 de milioane de lei va fi finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Durata de execuţie a lucrărilor este de 20 de luni", a menţionat Barbu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel