Beuran: Noi nu puteam ce au făcut medicii din Muntenegru. Putem spune ”Bine că nu s-a întâmplat la noi”

Pentru că lipsesc mijloacele, pacienții aduși cu elicopterul în 40-60 de minute așteaptă zile în șir operația, pierzându șansele de supraviețuire și crescând cheltuielile de spitalizare.

-Domnule profesor, stocurile de intervenție în caz de calamitate lipsesc, ce s-ar întâmpla în cazul unui cutremur?

-Va fi o tragedie. Noi, nici măcar la o situație cum a fost cea din Muntenegru nu puteam face față, cu resursele spitalului.  Nu știu cum s-ar gestiona la nivel de Capitală o astfel de criză, dar în țară ce să mai vorbim? Gândiți-vă că, acum, ne sosește un pacient cu elicopterul, de la un accident rutier cu doi răniți, și începem să-i căutăm proteză pentru vasele de sânge, fixatoare pentru coloană, plăcuțe pentru ortopedie. Poate găsim unul sau două dispozitive, dar nu corespund mărimile, așa că trebuie să stabilizăm pacientul și apoi așteptăm până găsim ce ne trebuie, ca să facem operația. Între timp, starea sa se degradează, se pierde momentul optim de intervenție, când el ar avea cele mai mari șanse, iar costurile ar fi minime. Dar dacă vin 20 de pacienți, odată?

-Se face risipă?

-Sunt risipite resursele, dar și șansele oamenilor. Înainte vreme, după un accident, omul murea pe drum, până la spital. Am investit enorm în elicoptere, în ambulanțe performante, dotate cu sisteme de suport a vieții care fac posibil ca pacientul să ajungă viu la spital. Și aici îl pierdem. Am ajuns să spun că mai bine îl plimbau în elicopter, că acolo pot să-l țină în viață. Ce am câștigat dacă mutăm mortalitatea de pe șosele în spitale? Alt paradox: s-au cumpărat sisteme de filtrare hepatică, procedeu extrem de scump, dar care salvează vieți. De ce le folosim, în ATI? Pentru că ne lipsesc materiale de zece ori mai ieftine, așa că amânăm intervenția cu trei-patru zile, timp în care starea pacientului se degradează și ajunge să fie nevoie de dializă hepatică. Dacă era operat din primul moment, nu era nevoie de dializă.

-Cum au fost tratați răniții din Muntenegru?

-Li se făcuse tot ce trebuia, la nivelul din occident, încă din primul moment. Adică, după ce au ajuns la spital, au și fost efectuate intervențiile definitive: s-au fixat oasele fracturate, s-au pus protezele vasculare, s-a rezolvat tot ce era nevoie...Noi am mai făcut mici, să le spunem, retușuri, dar nimic mai mult. N-am fi putut realiza ce au realizat medicii din Muntenegru, să fim cinstiți să recunoaștem. Nu aveam cu ce, la nivelul unui accident în care au venit în același timp 30-40 de pacienți în stare critică. Nu cred că este nevoie de un spital mult mai dotat sau de altă tehnologie. Pentru a face față unei astfel de situații e nevoie ca farmacia spitalului și depozitul de materiale sanitare să fie pline, ceea ce la noi nu e cazul.

-Sunt destule locuri în secțiile ATI?

-Nu, pentru că le ținem ocupate cu bolnavi, în așteptarea materialelor lipsă, până la intervenția definitivă, care rezolvă cazul. Costurile în ATI sunt imense, iar noi folosim secții de Terapie Intensivă ca depozit de bolnavi. Progresul tehnologic a făcut ca  omul să scape, chiar dacă nu mai supraviețuiește creierul. Avem acum 5-6 cazuri de pacienți în stare vegetativă, care stau luni de zile legați la monitoare, iar pentru ei respiră aparatele, sunt ținuți în viață cu medicamente extrem de scumpe, în secțiile ATI. Un singur astfel de caz consumă resurse cât sute de pacienți obișnuiți. Casele de Asigurări nu plătesc, așa că suntem nevoiți să diluăm ajutorul pentru marea masă a bolnavilor, ca să ținem în viață cazurile vegetative. Medicii de ATI au propus înființarea unor clinici speciale, în care să fie asigurat suportul acestor cazuri, timp îndelungat, așa încât să nu afecteze nici speranțele de recuperare nici funcționarea spitalelor de urgență.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News