EXCLUSIV  Prima zi de școală în pandemie. Aida Parascan de la Masterchef: Am discutat cu un avocat. Până la urmă, copiii mei așa au ales

Aida Parascan FOTO FACEBOOK
Aida Parascan FOTO FACEBOOK

Aida Parascan, câștigătoarea premiului „Masterchef” în 2013, mamă a trei copii, a vorbit, în exclusivitate pentru DCNews, despre noul an școlar. 

Şcoala a început pe 14 septembrie, însă într-un mod diferit față de ceilalți ani. Copiii s-au rupt de părinţi încă de la poarta şcolii şi au stat departe de colegi şi profesori. În clase nu a mai mirosit a flori, ci a dezinfectant.

Aida Parascan, mamă a trei copii, a spus ce părere are despre măsurile luate în contextul pandemiei, dezvăluind și ce discuție a purtat cu un avocat. 

„Am trei copii. Cel mare este la facultate, băiatul în clasa a VI-a, iar cea mică în clasa a III-a. Astăzi nu i-am trimis la școală. Doamna dirigintă și doamna învățătoare au spus că azi nu e obligatoriu să mergem și am decis așa pentru a evita și aglomerația. Începând de mâine, vor merge amândoi la școală, dimineața, respectiv după-amiaza. Clasele au fost împărțite, iar prima grupă merge în primele săptămâni, iar ceilalți în următoarele două săptămâni, urmând să facem școală online. 

Chiar ieri am avut o discuție cu doamna învățătoare și doamna dirigentă. Mă gândeam să nu-i trimit la școală, pentru că, sincer, mi se pare că îi chinui cu măștile pe față, cu toate restricțiile. Copiii s-au întâlnit în parc, s-au jucat împreună, au râs împreună, și acum, la școală, trebuie să stea distanțați. Pare că sunt pedepsiți, fără să fi făcut nimic greșit. Am discutat cu ele, mi-au spus că trebuie să poarte mască. Eu le-am spus că mă voi gândi. Prin orice test, pot să demonstrez că sunt sănătoși. Am vorbit și cu un avocat, care mi-a spus că, în cazul în care le fac testul și îi trimit cu rezultatul negativ, cu masca în ghiozdan, școala este obligată să-i primească și nu poate să-i oblige, sănătoși fiind și cu dovada, să poarte mască. 

Până la urmă, m-am gândit să-i las pe ei să aleagă. Mi-au spus că vor la școală, că le e dor de colegi, de doamna și așa mai departe. Dacă așa își doresc, m-am dus să cumpăr măști. Au ales că vor să se ducă la școală, prin urmare se vor duce la școală”, a spus Aida Parascan.

Ce cred alți părinți

Întrebată dacă a ținut legătura și cu alți părinți, a făcut următoarele precizări: „Am vorbit. 60-70 dintre părinți sunt atât de crizați, încât au ajuns să spună să nu-i trimitem cu pachețel și apă la școală, să nu atingă mâncarea.”

„Boli au fost, sunt și vor fi mereu. Pot să mor și trecând strada”, a spus Aida Parascan, adăugând ulterior: „Trăim într-o democrație și majoritatea decide. Majoritatea oamenilor are frică de moarte și atunci... mă conformez.”

„Ne-am chinuit atât de mult - eu cel puțin - să ținem copiii departe de tablete. Eu nu le dau copiilor telefonul și tableta. Toată vara nu au avut telefon și tabletă și acum sunt obligați să stea șapte ore în fața unei tablete”, a mai zis Aida Parascan.

Ce ar face în locul lui Anisie

Întrebată care ar fi fost cea mai importantă decizie pe care ar fi luat-o în cazul în care era ministrul Educației, a spus: „În primul rând, ar fi trebuit să se rezolve problemele care existau înainte de pandemie. În continuare, nu avem profesori în școli. Trebuie să cumpărăm în continuare manualele, ni s-a spus în ultima zi ce fel de manuale să luăm. Aș fi investit în instituții și apoi în plexiglas și Internet.”

„Sper să revenim cu picioarele pe pământ și să ne continuăm viața. Nu poți să te oprești din a trăi pentru că există COVID-19”, a conchis Aida Parascan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel