Ponta a lămurit, duminică seara, tema alegerilor prezidenţiale şi a explicat că nu îşi pune problema să candideze. Întrebat cum vede poziția liderilor PSD care ar putea ridica piciorul de pe accelerație în 2014 și nu l-ar mai susține pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, Ponta a răspuns: ”Dacă va continua să atace PSD, dacă va continua așa...”, însă premierul nu a mai finalizat mesajul.
Victor Ponta i-a transmis lui Antonescu că trebuie să fie președintele tuturor ”și al PSD, și al PNL, și al PPDD sau chiar și a celui care nu votează. Aici sunt total de acord cu el: nu PSD îl face președinte, dar electoratul PSD este unul deosebit de important, aproape de 30% în orice situație. De aceea, Crin Antonescu trebuie să vorbească frumos și să asculte ce are de spus fiecare”, a mai precizat Ponta.
Întrebat cum vede varianta în care el să fie candidatul PSD la alegerile din 2014, Ponta a precizat că nu vede ”foarte probabil un astfel de scenariu, dar dacă la un moment dat Crin nu va mai candida, sigur, trebuie să găsim o soluție din PSD, din PNL”, a mai spus Ponta.
"Dacă Crin va continua să vorbească de rău de PSD, probabil că se va întâmpla lucrul acesta (liderii locali ai PSD nu-l vor susţine - n.r.) şi eu sper să n-o facă. Eu sper să înţeleagă... (...) El, într-adevăr, trebuie să-i reprezinte şi pe alegătorii PSD, care sunt foarte mulţi, sunt peste 30% în orice situaţie, şi pe alegătorii UDMR, şi pe cei ai PP-DD. De zece ani avem un preşedinte care este doar preşedintele lui, nu e preşedintele românilor. Este al lui, al lui Udrea, al lui Anastase, al lui Boc. Vreau după 2014 să avem un preşedinte al tuturor şi atunci trebuie să vorbeşti frumos şi să vezi ce vrea şi PSD-istul, şi PDL-istul, şi cel care nu votează cu niciun partid, dacă vrei să fii preşedintele ţării. În rest, primul-ministru reflectă o majoritate parlamentară. Dar vreau un preşedinte care să-i reprezinte pe toţi, sigur, în primul rând pe PSD-işti, că eu sunt preşedintele PSD", a afirmat Victor Ponta, duminică seară, la Antena 3.
Pe de altă parte, premierul a spus că nu există un "pericol real" ca Uniunea Social Liberală să se despartă. El a mai arătat că alegerile prezidenţiale vor fi 'extrem de personalizate'.
"Oricum, cred că alegerea lui Crin Antonescu ca preşedinte al României - aici sunt total de acord cu el - nu va depinde de cum zic eu sau cum zice vreun membru PSD, va depinde de el. Până la urmă, alegerile prezidenţiale, mai ales că nu sunt cuplate cu cele parlamentare, vor fi nişte alegeri extrem de personalizate", a spus premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu