Poliție, avertisment: Sâmbătă, cel mai mare protest auto din România

Poliția Română avertizează că sâmbătă, 19 mai 2018, societatea civilă va organiza cel mai mare protest post-decembrist auto din România.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sâmbătă, 19 mai 2018, Grupul de inţiativă civică "Împreună pentru A8" şi Asociaţia „Moldova vrea autostradă" organizează un marş motorizat spre Bucureşti cu scopul de a atrage atenţia asupra faptului că Moldova nu se poate dezvolta fără infrastructură de tip autostradă.

Vehiculele participante la marş se vor deplasa pe două coloane începând cu ora 07.00, din municipiul Iaşi, vor tranzita judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Brăila, Galaţi, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Ilfov şi intenţionează să staţioneze în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Pe traseele de deplasare, cele două coloane motorizate se vor completa cu noi vehicule din judeţele tranzitate şi se vor regrupa la Tişiţa, judeţul Vrancea.

Organizatorul estimează participarea a peste 1000 de vehicule de diverse categorii

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste disciplină în trafic, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte, să nu efectueze manevre periculoase şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi în teren.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel