Poetul şi cantautorul Ion Zubaşcu a murit sâmbătă, în Bucureşti, la vârsta de 62 de ani, informează Uniunea Scriitorilor din România.
Ceremonia de înmormântare va avea loc luni, la ora 10:30, la Cimitirul Privat din Comuna Bragadiru, scrie Mediafax.
"Ion Zubaşcu a fost mult apreciat de colegii de breaslă pentru puritatea sa morală ca şi pentru blândeţea şi vocaţia prieteniei pe care le-a arătat întotdeauna. Prin dispariţia sa, poezia română şi lumea literară pe care le-a iubit cu devotament suferă o grea pierdere", se arată în comunicatul remis de Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti.
Ion Zubaşcu s-a născut pe 18 iunie 1948, la Dragomireşti, Maramureş. A predat vreme de 15 ani limba şi literatura română în Maramureş. Zubaşcu a făcut parte din cenaclul "Flacăra".
Din 1983 a locuit în Bucureşti, unde a lucrat ca ziarist la numeroase publicaţii, printre care se numără Evenimentul zilei şi România liberă. Şi-a încheiat cariera ca redactor la revista Viaţa Românească.
Ion Zubaşcu a publicat volumele de versuri "Gesturi şi personaje", debutul său la editura Albatros, în 1982, "Copilării" (antologie de scriere creatoare) (1982), "Omul de Cuvânt" (1991), "Întoarcerea la Dumnezeu" (1995), "Omul disponibil (I)" (1999), "Omul disponibil (II)" (2009). Ultima sa carte, "Moarte de om. O poveste de viaţă", a apărut în 2010.
A publicat în majoritatea revistelor prestigioase de literatură din România. A primit numeroase premii pentru poezie, muzică şi jurnalism, iar recent a primit marele premiu al concursului "Cartea Anului 2010" organizat de Reţeaua literară.
Ion Zubascu - Lumea de Maine Asculta mai multe audio diverseFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News