Pesta porcina, decizie drastică. Zeci de mii de animale, sacrificate

pesta porcina
pesta porcina

Toţi porcii din exploataţia unde a fost confirmat virusul Pestei Porcine Africane (PPA), respectiv 44.580 capete, vor fi sacrificaţi iar carcasele vor fi distruse, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). 

Ancheta epidemiologică demarată de ANSVSA în data de 28 iunie, ca urmare a depistării virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţul Tulcea, precum şi rezultatele examenelor de laborator au confirmat prezenţa acestuia şi în fermele aparţinând aceleiaşi exploataţii. 

"Conform procedurilor, vor fi sacrificaţi toţi porcii existenţi în exploataţie (44.580 de capete), de la care se va preleva un număr suficient de probe, rezultatele de laborator urmând a fi utilizate în cadrul investigaţiilor epidemiologice, pentru determinarea modului în care a fost introdus virusul pestei porcine africane în exploataţie. Carcasele suinelor vor fi distruse sub supraveghere oficială. Pentru această operaţiune au fost aduse din judeţul Timiş, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, patru incineratoare mobile", menţionează sursa citată. 

După depopulare, vor urma operaţiunile de curăţare mecanică, dezinfecţie, deratizare şi dezinsecţie a zonelor afectate şi a mijloacelor de transport. Personal sanitar veterinar va participa, alături de reprezentanţi ai poliţiei, la controale în trafic şi la alte verificări specifice, pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină impuse şi a restricţiilor de circulaţie. 

ANSVSA a dispus detaşarea de personal de specialitate din alte zece judeţe iar la acţiunile care se desfăşoară în focar sunt prezenţi preşedintele Autorităţii, Geronimo Brănescu, şi o echipă de specialişti din cadrul ANSVSA, de la nivel central. De asemenea, pentru a veni în sprijinul autorităţilor, au sosit doi experţi din partea Comisiei Europene, care vor participa la evaluarea situaţiei şi vor oferi consultanţă de specialitate pentru o gestionare operativă. 

Este pentru prima dată când se confirmă această boală într-o exploataţie comercială de creştere a porcilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel