Vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară Adrian Papahagi a scris, sâmbătă, pe pagina de socializare, că "Dreapta ar trebui să propună românilor în primul rând 'Pactul pentru limba română'. Prima dovadă de patriotism este să-ți vorbești corect limba".
Papahagi a scris câteva "greșeli sau expresii de prost gust foarte frecvente".
Iată lecția de gramatică publicată de Papahagi:
"1. CA ȘI în loc de CA: ex. "Ca și prieten, te rog..." Corect e: "CA prieten". Nu vă temeți de cacofonii. 'CA coleg' e mai puțin jenant decât 'CA ȘI coleg'. Cacofoniile pot fi evitate prin parafrază/refrazare: "în calitate de coleg', 'colegi fiind' etc. 2. CĂ, VIRGULĂ: E absurd să verbalizezi un semn de punctuație (care oricum n-ar avea ce căuta după CĂ). E ca și cum aș spune: 'Vii la film SEMNUL ÎNTREBĂRII'. Iarăși: nu vă mai temeți așa de tare de cacofonii. Evitați-le gândind toată fraza, iar dacă le comiteți, asta e... 3. Salutul de prost gust 'BUNĂ'. E nepoliticos față de superiori (grad, rang, vârstă, sex feminin) și stupid în sine. 'Bună ziua' nu costă mai mult efort și e elegant, simplu, universal. Între prieteni, există 'Salut' sau adorabilul ardelenism cu iz medieval și central-european, valabil din Bavaria până-n Brașov, 'Servus' (nu 'SERUS'). 4. Barbarismele (cel mai adesea anglicisme redundante). Mai bine un neaoșism sau un neologism bine asimiliat, dacă există. Deci: nu targeturi, ci ținte, obiective; nu suport, ci sprijin; nu benăre ci pancarte; nu postere, ci afișe; nu baxuri, ci cutii; nu printăm/listăm, ci imprimăm. 5. Țopârlănismele: "de genu' ", "fato/soro", "frate" etc. 6. Ceaușismele și limba de lemn: în principal accentuarea ceaușistă pre-VE-deri, în loc de pre-ve-DERI (câte VE-deri ați trimis din vacanță?). Și-apoi toată limba de lemn cu "implementarea" (în loc de aplicarea), "cadrele didactice" (în loc de dascăli sau profesori), sau "curricula" (folosită ca singular feminin, deși este pluralul lui "curriculum"), în loc de program/programă. 7. Numărul de i-uri. Pe scurt: tu știi, tu vii, a fi, a ști, a veni, să fii/știi/vii, să nu fii/știi/vii, nu fi!, niște membri, toți membrii, niște copii, toți copiii. 8. -ȚI pronume/terminație de plural: vino-ți în fire, veniți-vă în fire, spune-ți asta în gând (ȚIE), fă-ți temele, spuneți ce doriți (voi/Dvs), veți, știți, puteți, credeți, fiți, ziceți etc."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu