Coduri penale, modificare. UDMR nu susține OUG

UDMR
UDMR

Senatorul UDMR, Cseke Attilla, a anunțat că Uniunea nu susţine modificarea legislaţiei penale prin ordonanţă de urgenţă.

”A fost greșit și-n 2016”

"Pe legislaţia penală nu susţinem, dacă depinde de noi, sigur, nu suntem la guvernare, dar nu susţinem adoptarea unor măsuri, unor demersuri, prin ordonanţe de urgenţă. A fost greşit şi în 2016, când Guvernul tehnocrat a adoptat o asemenea măsură, a modificat Codul penal şi pe cel de procedură penală prin OUG, ar fi greşit şi de data aceasta dacă s-ar face, chiar dacă sunt articole declarate constituţionale. De aceea avem Parlament, este un proiect legislativ care se întoarce în Parlament de la CCR. Parlamentul este îndrituit să facă acele modificări care pot fi făcute pentru a fi constituţional proiectul. Deci, într-un cuvânt, nu am susţine o asemenea modalitate de modificare a legislaţiei penale", a declarat senatorul UDMR.

OUG pe Codul penal și Codul de Procedură Penală

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a discutat şi decis oportunitatea aprobării unei ordonanţe de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală în sensul adoptării acelor articole din coduri care au fost declarate constituţionale.

"Am văzut că foarte multe legi au durat foarte mult, au fost contestate, trimise la CCR, s-a legiferat mult, dar în ceea ce priveşte aplicarea acestor legi termenul a fost cu mult depăşit. Am vorbit despre această oportunitate", a motivat Dăncilă.

Vezi și: OUG Coduri Penale. Toader, explicații după întâlnirea cu Tăriceanu

OUG Coduri Penale. Anca Jurma, reacție fulminantă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel