Origine și răspândire COVID-19. Cui ia apărarea OMS în RĂZBOIUL acuzelor SUA - China

Wuhan, China. Foto cu caracter ilustrativ.
Wuhan, China. Foto cu caracter ilustrativ.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis luni că, în acest stadiu, consideră 'speculaţii', în lipsa coroborării lor cu probe, declaraţiile oficialilor americani conform cărora noul coronavirus provine dintr-un laborator din oraşul chinez Wuhan, locul de unde a pornit pandemia, relatează AFP. 

'Nu am primit date şi probe specifice din partea guvernului american privind presupusa origine a virusului, prin urmare nu e vorba decât de speculaţii', a declarat Michael Ryan, director de programe de urgenţă al OMS, într-o conferinţă de presă virtuală de la sediul organizaţiei din Geneva.

Acuzele SUA

După ce a acuzat China că a ascuns apariţia şi răspândirea noului coronavirus, Washingtonul afirmă că are 'probe' că acesta ar proveni de la un laborator din Wuhan, iar preşedintele american Donald Trump a ameninţat Beijingul cu 'taxe vamale punitive'.

În opinia secretarului de stat Mike Pompeo, 'nu este prima dată' când China 'pune astfel lumea în pericol' din cauza 'laboratoarelor care nu respectă normele'.

Răspunsul OMS

OMS susţine că nu are probe materiale ale acuzaţiilor administraţiei americane şi subliniază că nu se bazează decât pe datele ştiinţifice aflate la dispoziţia sa.

'Ca orice organizaţie care se bazează pe probe, ne-ar plăcea cu adevărat să primim orice informaţie despre originea virusului (...) Dacă aceste date şi aceste probe sunt disponibile, guvernul american este cel care trebuie să decidă dacă le pune la dispoziţie şi când, dar este dificil pentru OMS să se pronunţe în absenţa informaţiilor' care să susţină aceste ipoteze, a afirmat Michael Ryan. 'Ne concentrăm pe probele de care dispunem, iar probele pe care le avem pornind de la secvenţialitate şi de la tot ce ni s-a transmis arată că virusul este de origine naturală', a precizat el. 'Ştiinţa trebuie să fie în prim-plan. Ştiinţa va găsi răspunsurile', a mai spus acest înalt oficial al agenţiei sanitare a ONU.

O altă reprezentantă a gestionări pandemiei în cadrul OMS, Maria van Kerkhove, a reamintit că secvenţialitatea noului coronavirus a permis să se stabilească faptul că acesta provine de la lilieci şi că a fost apoi probabil transmis altor animale sălbatice vândute într-o piaţă de carne din Wuhan, după care a contaminat omul.

OMS s-a oferit să ajute China la cercetările ştiinţifice

'Trebuie să ştim cu adevărat care a fost animalul intermediar: animalul infectat de liliac şi care apoi a infectat oameni în primele cazuri', a afirmat ea. OMS s-a oferit să ajute China la cercetările ştiinţifice. 'Putem învăţa de la oamenii de ştiinţă chinezi', potrivit lui Michael Ryan. Dacă chestiunile privind originea virusului 'sunt exprimate ca o investigare agresivă a unei vinovăţii, atunci cred că aceasta va deveni mai greu de gestionat. Devine o chestiune politică', a atras el atenţia.

'Dacă observăm evoluţia virusului asupra liliecilor şi ceea ce se întâmplă acum, aceasta tinde foarte clar să demonstreze că nu poate să fi fost ceva manipulat artificial şi deliberat', a spus la rândul său epidemiologul american Anthony Fauci, membru al celulei de criză prezidenţiale americane asupra coronavirusului, într-un interviu apărut luni în National Geographic. 'Totul în evoluţia pe etape arată cu tărie că (acest virus) a evoluat în natură şi apoi a depăşit barierele speciilor', a adăugat el, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel