Orban, GEST înainte de votul pe moțiunea de cenzură a PSD. Chirieac: "Ponta are un plan, probabil". Ipoteză EXPLOZIVĂ

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre moțiunea de cenzură pe care PSD o depune astăzi împotriva PNL-ului, negocierile începând chiar înainte de acest moment. Se pare că în mâna lui Victor Ponta ar sta această mișcare a social-democraților.

PSD se bazează, pe lângă cele 202 voturi, şi pe cei de la ALDE, de la PPUSL. Social-democrații spun că vor obţine şi 8-9 voturi din grupul minorităţilor naţionale. De asemenea, se bazează şi pe cele 23 de voturi care vin de la PRO România, având în vedere că liderul acestei formaţiuni politice a anunţat că parlamentarii pe care îi conduce vor vota această moţiune, deşi nu au semnat-o. Parlamentarii de la PRO România sunt cei care pot înclina balanţa fie în favoarea PSD, fie în favoarea Guvernului Orban. Premierul ar fi început deja negocierile, potrivit surselor Antena 3.  Acesta ar fi purtat discuţi individuale cu fiecare parlamentar de la PRO România pentru a-l convinge să nu voteze aceasta moţiune de cenzură.

"Negocierile vor fi foarte dure"

"Negocierile vor fi foarte dure. Victor Ponta este un negociator foarte dur şi mai trebuie spus că interesul PSD nu se suprapune întotdeauna pe interesul PRO România. Să nu uităm că PRO România a avut scopul fundamental inclusiv să convingă ALDE ca să dea jos Guvernul PSD în toamna trecută. Eu nu exclud deloc ca, după o negociere cu Ludovic Orban, Victor Ponta să hotărască faptul că nu va vota moţiunea de cenzură. Nu ştim acum care va fi rezultatul moţiunii. Din punct de vedere politic PSD, actionează corect ca partid de opoziţie. Introduce moţiunea, are şi un motiv: pensiile nu s-au mărit cu 40%, ci cu 14%", a spus analistul politic Bogdan Chirieac la Antena 3.

"Ciolacu nu are contracandidat"

Cât despre faptul că Marcel Ciolacu ar vrea să îşi securizeze funcţia, analistul politic a mai spus: "Nu are contracandidat, dar orice gest politic îl faci cu ochii la alegeri. Întâi localele, unde, la Bucureşti, ştiţi bine, PRO România candidează separat de PSD şi chiar l-a luat de partea sa pe Robert Negoiță, un primar cu mandat în buzunar. Şi prin ţară, prin puţine locuri cred că au făcut alianţe. În orice caz, PRO România se duce pe picioarele sale. PSD, sigur, este de mult pe picioarele sale". 

"Probabil că Victor Ponta are un plan"

Întrebat ce ar putea să îi ofere Ludovic Orban lui Victor Ponta, după ce acesta din urmă a declarat că nu îşi doreşte un guvern cu premierul şi că este împotriva acestui Guvern, Bogdan Chirieac a afirmat: "El a spus că este împotriva Guvernului Orban, dar nu a spus că votează moţiunea introdusă de PSD. Nu îmi dau seama ce ar putea să îi ofere. Probabil că Victor Ponta are un plan, că nu are cum să nu aibă. El nu vine nepregătit la astfel de întâlniri. Nu este exclus ca, într-o negociere Ponta-Orban, PRO România să nu participe la vot. Și-ar păstra şansele intacte. Din acel moment, însă, PRO România va fi puternic atacat că face politica PNL-ului şi a preşedintelui Klaus Iohannis. Până acum, Victor Ponta s-a brand-uit ca o poziţie virulentă anti-Orban, anti-Iohannis. Dacă nu va vota moţiunea, va fi greu să mai pozeze în liderul opoziţiei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel