Nou antibiotic descoperit: Eficient împotriva bacteriilor rezistente

Oamenii de știință au descoperit într-un eșantion de sol prelevat din Italia un nou antibiotic, care este eficient împotriva bacteriilor rezistente la antimicrobienii cunoscuți, relatează vineri AFP

Acest nou antibiotic, produs de un microb, a fost numit "pseudouridimicină" (PUM).

El a distrus un evantai larg de bacterii, dintre care multe sunt rezistente, în cadrul experiențelor de laborator. De asemenea, noul antibiotic a putut vindeca scarlatina la șoareci în testele de laborator.

Descoperirea face obiectul unui articol publicat joi în revista științifică americană Cell.

PUM neutralizează o enzimă esențială pentru aproape toate funcțiile fiecărui organism, polimeraza. Însă mecanismul său diferă de cel al rifampicinei, o clasă de anitibiotice care vizează aceeași enzimă.

Acest nou antimicrobian este de zece ori mai puțin susceptibil să declanșeze o rezistență la antibiotice decât cele care se află în prezent pe piață.

PUM a ucis aproape douăzeci de specii de bacterii în laborator și a fost îndeosebi eficient împotriva streptococilor și a stafilococilor, din care mai mulți sunt rezistenți la mai multe antibiotice.

Testele clinice pentru acest nou antibiotic ar putea începe în termen de trei ani și el ar urma să ajungă pe piață în zece ani, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel