Nicolae Ciucă, întrevedere cu un oficial al Forţelor pentru Operaţii Speciale SUA

Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă

Generalul Nicolae-Ionel Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, a avut luni, 24 iunie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, o întrevedere, cu viceamiralul Timothy Gerard Szymanski, locţiitorul comandantului Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al SUA (US SOCOM), aflat în vizită oficială în România.

Întâlnirea a reprezentat un excelent prilej pentru a dezbate aspecte privind procesul de transformare şi modernizare al forţelor pentru operaţii speciale române în vederea executării misiunilor specifice pentru apărarea teritoriului national şi îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de NATO, UE, organizaţiile regionale şi coaliţii, precum şi pentru a promova intenţia României privind dezvoltarea cooperării şi colaborării în domeniul forţelor pentru operaţii speciale.
 

Ce a declarat Nicolae Ciucă



"Transformarea şi modernizarea forţelor pentru operaţii special române este o sarcină importanţă pentru Armata României, pe care ne-am asumat-o şi pentru care vom depune efortul necesar astfel încât, să asigurăm coerenţa şi dinamica necesare finalizării acestei capabilităţi conform termenelor prevăzute în planurile de comandament. Începând din anul 2018, avem o Şcoală de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale, ca parte componentă a Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale, organizată în conformitate cu cerinţele NATO.
Acesta este un pas foarte important care ne permite să adaptăm permanent procesul de educaţie şi de instruire la climatul şi contextul de securitate naţional şi regional. Împreună cu specialiştii partenerului american care au consiliat şi asistat pe parcursul procesului de transformare, am reuşit să atingem într-o perioadă te timp relativ scurtă, un nivel bun de interoperabilitate, precum şi derularea procesului de transformare concomitent cu menţinerea îndeplinirii misiunilor asumate în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest şi Irak", a adăugat generalul Ciucă.
 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel