Navalnâi, ras pe cap, susține că e urmărit și când doarme. "Cred că cineva de sus a citit romanul „1984” al lui Orwell". FOTO

Aleksei Navalnîi, pe agenda videoconferinței celor trei șefi de stat  Sursă foto: Facebook Alexei Navalnîi
Aleksei Navalnîi, pe agenda videoconferinței celor trei șefi de stat Sursă foto: Facebook Alexei Navalnîi

Opozantul rus Alexei Navalnîi a publicat un mesaj din închisoare. Acesta spune că este deținut într-un adevărat lagăr de concentrare inspirat din romanul „1984” al lui George Orwell.

Trebuie să recunosc că sistemul penitenciar al Rusiei a reușit să mă uimească. Nu-mi imaginam că poate fi creat un adevărat lagăr de concentrare la 100 de km de Moscova. Nu am văzut niciun fel de violență deocamdată, deși la cât de încordați sunt condamnații, temându-se să întoarcă și capul, cred cu ușurință istoriilor despre cum aici până nu demult oamenii erau bătuți cu ciocane de lemn. Acum metodele s-au schimbat și, sincer să vă spun, nici nu țin minte unde am mai văzut să se vorbească atât de amabil. Așa și numesc noua mea casă - „lagărul nostru prietenos”. Regim, rutină, îndeplinirea fără echivoc a unor reguli nesfârșite. Înjurăturile și jargoanele sunt interzise. Și această interdicție este strict respectată. Vă puteți imagina o închisoare în care nu se înjură? Ceva teribil.

"Educare prin dezumanizare"

Camere de supraveghere sunt peste tot, toți sunt monitorizați și la cea mai mică abatere se întocmește raport. Cred că cineva de sus a citit romanul „1984” al lui Orwell și a spus: "Fain, haideți să facem și noi așa". Educare prin dezumanizare.

Dacă e să privești la totul cu umor, de trăit se poate. Așa că, în linii mari, sunt bine. Sunt și momente mai colorate în zilele alb-negru. De exemplu, pe piept am o inscripție cu poza și numele, subliniate cu roșu. Doar am înclinații spre evadare, țineți minte? Noaptea mă trezesc din oră în oră de la faptul că lângă mine stă un bărbat, mă filmează și spune: „Ora două și 30 de minute, condamnatul Navalnîi. Pe loc.” Și adorm din nou cu gândul că în lumea asta există oameni care stau cu gândul la mine și niciodată n-o să mă piardă. Ce bine, nu? Nu pierdeți nici voi legătura cu cei apropiați. Vă îmbrățișez pe toți.”, a scris Alexei Navalnîi într-o postare pe Facebook, citează Jurnal.md.

Navalnîi a fost condamnat într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care el, organizaţii neguvernamentale şi multe capitale occidentale îl consideră de natură politică. Navalnîi s-a simţit brusc rău în august în timpul unui turneu electoral în Siberia. În stare de comă a fost transportat de urgenţă în Germania, iar ulterior trei laboratoare europene au stabilit că opozantul rus fusese otrăvit cu agent neurotoxic de tip Noviciok, conceput în epoca sovietică.

Opozantul şi apropiaţii săi acuză de atunci o echipă a serviciilor secrete ruse (FSB) că ar fi la originea acestei otrăviri, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, ceea ce autorităţile ruse neagă cu vehemenţă, avansând diferite versiuni pentru a explica boala subită a opozantului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel