Nicio persoană nu va putea invoca o imunitate sau un privilegiu în cadrul procedurii de executare a unei cereri de cooperare judiciară formulată de Curtea Penală Internaţională, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei.
'În privinţa imunităţilor, trebuie reamintite dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Statut, potrivit cărora imunităţile care pot fi ataşate unei calităţi oficiale a unei persoane, potrivit dreptului intern sau internaţional, nu pot împiedica Curtea să îşi exercite competenţa juridică asupra unei asemenea persoane. Prin urmare, în ipoteza în care autorităţile române vor fi sesizate de către Curte cu o cerere de cooperare judiciară, nicio persoană nu va putea invoca, în cadrul procedurii de executare a cererii, vreo imunitate sau privilegiu', se arată în expunerea de motive a proiectului de lege privind cooperarea judiciară dintre România şi Curtea Penală Internaţională.
Legea este necesară
Conform aceleiaşi surse, Legea de ratificare a Statutului de la Roma creează doar un cadru general pentru cooperarea cu Curtea Penală Internaţională, fiind necesar un act normativ care să asigure cadrul legislativ pentru primirea şi soluţionarea unor cereri de cooperare judiciară. 'În perspectiva în care, în cursul unei anchete, Curtea are nevoie de cooperarea autorităţilor române, este necesară crearea cadrului legislativ pentru primirea şi soluţionarea unor astfel de cereri. Proiectul de act normativ preia principalele forme de cooperare prevăzute de Statut, instituind procedura aplicabilă pentru soluţionarea cererilor de cooperare judiciare prevăzute de acesta, precum şi pentru orice altă formă de asistenţă permisă de legea română, menită a facilita ancheta şi urmărirea penală a infracţiunilor de competenţa Curţii', se precizează în expunerea de motive.
Ce prevede proiectul de lege
Proiectul prevede, referitor la cererile formulate de către CPI pentru predarea unei persoane în vederea urmăririi penale, judecării sau executării unei măsuri privative de libertate, că atât arestarea provizorie de urgenţă, cât şi cererea de predare propriu-zisă sunt forme de cooperare de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceeaşi instanţă va avea competenţă şi pentru soluţionarea cererilor având ca obiect transferul temporar al unei persoane aflate în detenţie pe teritoriul României, pentru identificare sau pentru a fi audiată ca martor. Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei va avea competenţa de a se pronunţa asupra cererilor de tranzit al unei persoane predate de către un alt stat membru al Statutului de la Roma. 'Cu titlu general, în cazul altor cereri de cooperare formulate de către CPI, cele formulate de către procuror sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel competent în funcţie de domiciliul persoanei sau localizarea bunului, iar cererile formulate de către Camera preliminară, Camera de primă instanţă sau Camera de apel vor fi date spre soluţionare Curţii de Apel, a cărei competenţă teritorială va fi stabilită după aceleaşi criterii. (...) La cererea Curţii, autorităţile române pot lua măsuri pentru indisponibilizarea unor bunuri, atât cele care reprezintă mijloace de probă, cât şi a bunurilor care constituie produsul infracţiunilor, al activelor şi instrumentelor care au legătură cu infracţiunile, în scopul confiscării eventuale a acestora', se menţionează în expunerea de motive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu