Maşinile pe combustibil, INTERZISE în Marea Britanie. Şoferii, reacţie VIRULENTĂ la adresa lui Boris Johnson. "E ceva STALINIST în asta"

Foto: Agerpres/EPA
Foto: Agerpres/EPA

Economiştii, oamenii de afaceri, dar şi reprezentanţii şoferilor îl fac praf pe Boris Johnson, după ce premierul britanic a anunţat că maşinile pe benzină şi motorină  nu vor mai fi vândute în Marea Britanie din 2030. Aceştia avertizează că britanicii nu îşi pot permite, încă, achiziţia unor vehicule electrice.

Premierul a anunţat că vrea să pornească o revoluţie industrială verde şi a lansat un plan de 12 miliarde de lire, în 10 puncte, care ar crea 250.000 de locuri de muncă şi ar reduce emisiile de carbon ale ţării. Cu toate astea, Alianţa Şoferilor din Marea Britanie a condamnat planul, afirmând că în Marea Britanie nici măcar nu a fost pusă la punct infrastructura de încărcare pentru vehicule electrice. 

"Dacă ai ajuns în punctul în care trebuie să interzici ceva, atunci asta îţi arată că nu ai încredere în alternativă. E ceva stalinist la asta. Unde este piaţa liberă pe care Partidul Conservator ar trebui să o protejeze? Este prea devreme, trebuie să dai timp industriei auto să se pregătească. Trebuie făcute investiţii majore în infrastructura de încărcare, dacă toată lumea o va folosi", a declarat Nigel Humphries, reprezentant al Alianţei, pentru Daily Mail. 

Ce spune premierul 

 

"Deşi anul ăsta ne-a dus pe un alt drum faţă de ce ne aşteptam, nu am uitat planurile noastre ambiţioase pentru această ţară. Planul meu în 10 puncte va crea, va susţine şi va proteja sute de mii de locuri de muncă verzi şi va reduce emisiile de carbon până în 2050. Revoluţia noastră industrială va fi alimentată de turbine de vânt din Scoţia şi din Nord-Estul Angliei, propulsată de vehicule electrice realizate în Midlands şi avansată de tehnologia dezvoltată în Ţara Galilor, ca să putem privi mai departe spre un viitor verde", a declarat Boris Johnson. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel