Sub coordonarea lui Marius Sepi, secretar de stat în cadrul Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social, a început marți, 29 august, seria dezbaterilor dintre Guvern și partenerii sociali.
Grupurile de lucru s-au realizat la solicitarea premierului Mihai Tudose, în cadrul Consiliului Național Tripartit din data de 27 iulie.
"Se impune o permanentizare a informării şi a comunicării între instituţiile publice locale, centrale și partenerii sociali pentru ca obictivele pe care ni le propunem să producă efectele pozitive pe care ni le dorim cu toţii la nivelul întregii societăţi. Un prim pas îl reprezintă comunicarea, dialogul, informarea permanentă între instituţiile centrale, regionale şi locale, pentru că orice proiect, program sau strategie de interes naţional necesită în primul rând participarea tuturor actorilor sociali implicaţi", susține Sepi.
Ordinea de zi a grupurilor de lucru cuprinde o serie de teme de interes, dintre care amintim funcționarea Autorității Naționale pentru Certificări (ANC), învățământul dual și profesional, îmbunătățirea calității învățământului profesional și tehnic, elaborarea regulamentului de sporuri pentru familii ocupaționale, sănătate și asistență socială etc.
Dintre legile discutate, amintim Legea asistenței sociale și corelarea cadrului legislativ în domeniul energiei și în domeniul protecției sociale cu privire la consumatorii vulnerabili, dar și măsuri legate de reforma legii pensiilor (inclusiv cele speciale), măsuri de combatrere a muncii nedeclarate, Legea Telemuncii, Legea intershipului, Clarificare privind zilele de muncă neefectuate – Codul Muncii, flexibilizarea forței de muncă prin ridicarea restricției pentru angajații part-time de a realiza ore suplimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu