Marilena Rotaru, scrisoare pentru Ninel Peia, deputatul PSD care vrea monarhie

DCNews Team / 27 apr 2015 / 12:51 Salveaza PDF Comentarii
Foto: Wikipedia
Descriere foto: Foto: Wikipedia

Marilena Rotaru, co-președinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, a dat publicității o scrisoare deschisă adresată deputatului PSD Ninel Peia. Deputatul PSD a avut mai multe intervenții în Parlament, susținând că sistemul monarhic este mai potrivit pentru țara noastră decât cel semi-prezidențial. Peia a propus un referendum pe această temă.

”Dacă ideea monarhiei s-a aprins mai nou în Partidul Social Democrat nu văd la ce-ar mai trebui un referendum”, scrie Marilena Rotaru.  În măsura în care există consens în Parlament, se impune  transformarea acestuia în Adunare Constituantă, care să elaboreze o nouă Constituție, monarhică. Acesta ar fi cel mai simplu și mai cinstit mod de a reveni la monarhie, arată Marilena Rotaru.

De ce nu referendum?

Pentru că, în decembrie 1947, poporul român nu a fost întrebat ce formă de guvernământ dorește. Făcut sub presiunea șantajului, actul este nul. După cum nulă este și abolirea monarhiei, pentru că Regele nu avea dreptul să semneze abdicarea decât în nume propriu, nu și în numele urmașilor săi, iar abdicarea Regelui nu presupune implicit schimbarea formei de guvernământ.

Parlamentul, convocat în grabă, pentru proclamarea republicii, nu a avut cvorumul necesar. O nouă ilegalitate. Practic și legal, abolirea monarhiei nu a fost aprobată niciodată de Parlamentul României și nici nu a fost supusă unui referendum național, arată Marilena Rotaru.

 

În 1991, Constituția republicană obține doar 40%

Ca să se legitimeze după 1989, ilegitimitatea din 1947, s-a creat o stemă în care coroana de pe capul acvilei a fost smulsă. România a renunțat, astfel, la simbolul suveranității și deci și la suveranitate. Pentru noua constituție republicană pentru care poporul român a fost chemat la vot în 8 decembrie 1991. Documentele vremii conțin această informație: Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin "DA" sau "NU" la următoarea întrebare de pe buletinul de vot: "Aprobați Constituția României adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991?".

Partidele de Opoziție (PNȚCD,PNL și PSD) au boicotat referendumul. Eforturile FSN s-au bazat pe un mecanism de propagandă exersat timp de 45 de ani, într-un moment în care istoria nefalsificată nu era accesibilă marii majorități a românilor. Totuși,  referendumul pentru constituția republicană a strâns doar 40% voturi, reușind să fie validat, după legile din 1991.

Monarhia, rol decisiv în campania pro-NATO

”M-a mirat opinia dumneavoastră privind succesiunea dinastică. Cine îl respectă și-l prețuiește pe Majestatea Sa Regele Mihai nu poate să nu-i accepte deciziile. Regele a desemnat-o pe Alteța Sa Regală Principesa Margareta moștenitoare a tronului și custode al Coroanei Române”, îi atrage atenția dna Marilena Rotaru lui Ninel Peia.

”Stimate domnule Peia, sunteți într-o mare eroare, (de care, ca monarhist declarat nu puteți fi iertat) atunci când susțineți că statul român, în ultimii 25 de ani, nu a beneficiat absolut deloc de o campanie de lobby de stat, în afara granițelor țării. Suntem în NATO, domnule Peia, datorită lobby-ului pe care Regele Mihai l-a făcut în monarhiile și cancelariile lumii. Cuvântul Regelui Mihai a contat, nu al politicienilor români”, SCRIE Marilena Rotaru în scrisoarea deschis pentru deputatul PSD monarhist.

 

Iată integral textul scris de Marilena Rotaru:

”Scrisoare deschisă domnului deputat Ninel Peia

Stimate domnule Ninel Peia,

Dacă ideea monarhiei s-a aprins mai nou în Partidul Social Democrat nu văd la ce-ar mai trebui un referendum. N-ar trebui decât ca, mințile luminate ale Parlamentului (în care se mai află politicieni monarhiști aparținând și altor partide) să propună transformarea acestuia în Adunare Constituantă, adunare care să elaboreze o nouă Constituție: monarhică. Cel mai simplu și mai cinstit mod de a reveni la monarhie. De ce nu referendum? Pentru că în decembrie 1947 poporul român nu a fost întrebat ce formă de guvernământ dorește. I s-a livrat decizia steluței roșii de pe Kremlin, comunismul, prin tancurile sovietice.

Făcut sub presiunea șantajului, actul este nul. După cum nulă este și abolirea monarhiei, pentru că Regele nu avea dreptul să semneze abdicarea decât în nume propriu nu și în numele urmașilor săi, iar abdicarea Regelui nu presupune implicit schimbarea formei de guvernământ. În aceeași zi de 30 decembrie, Consiliul de Miniștri emite Decretul 2299 de promulgare a Legii 363, iar Parlamentul, convocat în grabă, pentru proclamarea republicii, nu a avut cvorumul necesar. O nouă ilegalitate. Practic și legal, abolirea monarhiei nu a fost aprobată niciodată de Parlamentul României și nici nu a fost supusă unui referendum național.

De ce nu referendum? Pentru că din 1946 încoace  și, după cum știți și după 1989, românii nu au avut alegeri fără o cotă mai mică sau mai mare de fraudă. Ca să se legitimeze după 1989 ilegitimitatea din 1947 s-a creat o stemă în care coroana de pe capul acvilei a fost smulsă (România renunțând astfel la simbolul suveranității și deci și la suveranitate) și o nouă constituție republicană pentru care poporul român a fost chemat la vot în 8 decembrie 1991. Documentele vremii conțin această informație:

Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin "DA" sau "NU" la următoarea întrebare de pe buletinul de vot: "Aprobați Constituția României adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991?".

Așadar românii nu aveau un buletin de vot pe care să fie scris și cuvântul monarhie.  Li se impunea din nou republica. Deși opoziția de atunci, PNȚCD-ul și PNL-ul au boicotat referendumul, deși electoratul, după 45 de ani de spălare a creierelor cu istoria lui Roller, respirând un aer compus din oxigen, azot și foarte multă frică,  era, biologic și mental, altul decât cel din 1947,  s-a aprobat constituția republicană, cu aproximativ 40% voturi. Numai puterea fesenistă de atunci știe cât a ostenit pentru acest scor. Vă amintiți, nu?

Ce ne facem dacă, după 70 de ani de perfecționism în manipulare electorală, slujind cu totul alte interese decât pe cel național, votul de la referendum exprimă  opiniile majorității celor care comentează interviul dv. din ziare.com Nu cred că dumneavoastră și partidul pe care îl reprezentați puteți accepta să îngropați definitiv, fie și dintr-o eroare, speranța în monarhie. Alții au această misiune.

M-a mirat opinia dumneavoastră privind succesiunea dinastică. Cine îl respectă și-l prețuiește pe Majestatea Sa Regele Mihai nu poate să nu-i accepte deciziile. Regele a desemnat-o pe Alteța Sa Regală Principesa Margareta moștenitoare a tronului și custode al Coroanei Române. Iar poporul român  iubește și admiră ceea ce cu discreție, responsabilitate și devotament a construit Alteța Sa Regală, pentru acest neam, mai mult decât toți politicienii români de după 1989.    Principele Nicolae, plin de forța și prospețimea tinereții, a devenit un model al tinerilor români.  Este, cu siguranță, un demn urmaș al Regelui Mihai.

Stimate domnule Peia, sunteți într-o mare eroare, (de care, ca monarhist declarat nu puteți fi iertat) atunci când susțineți că ”statul român, în ultimii 25 de ani, nu a beneficiat absolut deloc de o campanie de lobby de stat, în afara granițelor țării.” Suntem în NATO, domnule Peia, datorită lobby-ului pe care Regele Mihai l-a făcut în monarhiile și cancelariile lumii. Cuvântul Regelui Mihai a contat, nu al politicienilor români.

Nu credeți că a venit totuși vremea ca politicienii români să se ridice la înălțimea morală a Regelui Nostru?!!!  Examenul în fața poporului trebuie să-l dea politicienii. Nu Regele. Nu poporul. Și Regele și poporul au suferit prea mult, prea nedrept. Clasa politică trebuie să-și asume interesul național. Adică să facă, așa cum a făcut Regele Mihai: ”tot binele posibil în condiții imposibile.”

Trăiască Regele!      

 

Marilena Rotaru, 26 aprilie 2015”

 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26