Marcel Ciolacu, declaraţii după CEx PSD, Live text

Andrei Itu / 23 dec 2019 / 14:40 Salveaza PDF Comentarii

Marcel Ciolacu a făcut declarații, după ședința CEx PSD.

- Legea bugetului de stat va fi atacată astăzi la CCR!  Nu există precedent în Europa! România nu a mai avut așa ceva de la Ceaușescu! Domnul Orban va intra în istorie ca singurul prim-ministru care și-a permis acest lucru! Nu s-a mai întâmplat acest lucru nu doar în România, ci și în Europa! Sper ca în viitor nimeni să nu își mai permită așa ceva! Este o linie roșie pe care nu ai voie să o treci!

- S-au discutat toate variantele. Nu excludem varianta de moţiune în trei zile, în cazul în care şi alte formaţiuni politice vor dori să se alăture demersului nostru! Depunem o  moțiune de cenzură în cazul în care aceasta poate să și treacă! PSD nu negociază principiile de bază ale democrației!

- În legătură cu organizarea Congresului, vom începe cu județul Buzău, în luna ianuarie!

- Am votat formula de delegați! Pe 10 ianuare vom avea un Comitet lărgit cu președinții de organizații județene, care vor veni cu propuneri de primari, președinți de consilii județene (...) până pe 1 februarie!

Au urmat răspunsurile la întrebările jurnaliștilor:

- Am anulat decizia de suspendare a domnului Robert Negoiţă. Din acest moment, decizia îi aparţine, dacă revine în partid şi va dori să candideze din partea PSD - cum a făcut-o şi data trecută, cu succes - pentru Sectorul 3.

- Am avut o demisie a preşedintelui organizaţiei Timiş, domnul Dobra, şi am votat un preşedinte interimar, până la conferinţa extraordinară, în persoana domnului Simonis, liderul de grup. De asemenea, am luat act de demisia domnului Simonis din preşedinte interimar de la TSD şi a fost numit interimar - urmând conferinţa de la tineret să aibă loc după congres - domnul Bogdan Cojocaru, fostul ministru al Comunicaţiilor, actualmente deputat de Iaşi.

- PSD rămâne singurul partid din opoziție în Parlament! Vrem să rămânem așa! PNL este partidul de guvernământ al României! Este lumina de ilegalități!

- Nu am apucat să vorbesc cu Victor Ponta. 

- Chiar ne facem că nu vedem ce se întâmpla la Guvern, într-un timp atât de scurt? Sunt zeci de prefecți numiți ilegal!

- De asemenea, au făcut 3 rectificări bugetare în decurs de 60 de zile! Au făcut mai multe ilegalități! 

- Cu privire la modificarea OUG 114, nu poți să sari de Parlament atâta timp cât se află în comisii, spre vot final în Parlament.

- Vom demonstra că acțiunile noastre se bazează pe deciziile CCR! 

- Nu ne este teamă de anticipate! Am o singură problemă! Deciziile politice se iau în forurile partidului, nu la televizor sau de analiști politici! Mulțumesc mult sfătuitorilor, care au fost sau nu mai sunt în partid! Să ne lase să funcționăm ca un partid democratic, cu rigorile legii! Nu fac referire la nimeni!

- Eu am toleranță zero la corupție! 

- Eu nu sunt Ivan cel groaznic! Lucrurile se desfășoară democratic într-un partid! Să lăsăm să funcționeze democrația internă a partidului! Eu nu sunt Ivan cel groaznic, care să decapiteze! Eu nu sunt în funcție de călău, ci de un girant al unui Congres! Dacă vom lua decizii greșite, vă rog să ne spuneți după ce le vom lua, dacă le vom lua!

- Vom face sesizare pe a 3-a rectificare ilegală făcută de Guvernul Orban! Se va întâmpla imediat după Crăciun, de ziua Sf. Ștefan.

- Sunt unul dintre cei care am militat pentru regionalizare. Am stat de vorbă cu toți profesorii universitari din Polonia (...) Fac paralelă între România și Polonia pentru că nu suntem state mici. Este normal să compărăm cele două state, vorbim despre pragurile administrative. Nu cred că o vom face până în iunie. PSD a fost primul care a venit cu această temă. Dacă avem un principiu și o dezbatere serioasă pe tema regionalizării, sunt primul care o susțin! 

- Ați văzut votul nostru că nu dorim pensii speciale!

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25