EXCLUSIV  Lunea Mare, Săptămâna Patimilor. Nicolae Crângașu, povestea smochinului cel neroditor: Sortiți aceleiași sancțiuni din partea lui Dumnezeu

Preotul Nicolae Crângașu a vorbit despre Lunea Mare în Săptămâna Patimilor, în exclusivitate pentru DC NEWS. 

"În Sfânta și Marea Luni începe perioada zilelor pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos care culminează cu moartea lui pe Cruce și care este urmată ulterior de slăvita lui Înviere din Morți în ziua de Paști.

Dar prima zi din această săptămână este ziua în care la slujbele bisericești se face pomenire de Iosif, fiul lui Iacov, Patriarhul Vechiului Testament și totodată de smochinul cel neroditor.

În ceea ce privește relatarea sau asocierea cu episodul vechi testamentar a lui Iosif, reamintim faptul că în mod nedrept, Iosif a fost vândut de frații lui, a fost vândut în mod abuziv unor negustori care la rândul lor l-au vândut în Egipt stăpânirii de acolo, iar după ce a avut acest statut de sclav aflat într-o captivitate de sclavie totală, el, datorită calităților sale religioase, pentru că era un tânăr extrem de credincios lui Dumnezeu, a reușit să se facă remarcat de către stăpânirea egipteană până la cel mai înalt nivel.

Dacă sintetizăm acest episod, știm că a ajuns să intre în grațiile lui Faraon chiar, pentru faptul că el a fost singurul care a știut, printr-o descoperire de la Dumnezeu în vise, să tâlcuiască ceea ce Faraonul visase și despre care toți înțelepții păgâni nu știau să-i spună ce înseamnă. Cu ajutorul și inspirația lui Dumnezeu, Iosif îi tâlcuiește visele lui Faraon, ceea ce îl face pe acesta să-i acorde toată încrederea tânărului evreu captiv Iosif și să-l pună chiar demnitar peste toate atribuțiile cele mai importante ale demnității imperiale din Egipt.

În felul în care este relatat în vechiul Testament acest episod, se vede că toată ascensiunea lui Iosif, de la robie la sclavie și apoi la starea de glorie și de importanță supremă în statul păgân egiptean, a fost datorită lucrării credinței lui și lucrării lui Dumnezeu în viața lui, care l-au făcut așa cum spun, să evolueze în acest fel.

Amintirea acestei evoluții a lui Iosif este tot o sugestie a destinației pe care am avea-o noi aici, pe Pământ. de trecere de la starea umilă de robi ai păcatelor, la starea demnă de oameni liberi, eliberați de sclavia păcatului care să poată să-și recapete demnitatea firească în fața lui Dumnezeu", a spus preotul Nicolae Crângașu, în exclusivitate pentru DC NEWS.

Povestea și rolul smochinului cel neroditor

"Tot în această zi de face și pomenirea smochinului neroditor pe care l-a întâlnit mântuitorul și despre care scriu sfintele Evanghelii că i-a adresat un fel de blestem ca să nu mai mănânce în veac nimeni rod din el, motiv pentru care smochinul s-a uscat pe loc.

Tot aceste relatări legate de smochinul neroditor pe care Mântuitorul l-a sancționat prin această adresare pe care i-a făcut-o și pentru care copacul inconștient a reacționat, pentru că s-a uscat pe loc și i-au căzut toate frunzele, este adusă în atenția credincioșilor în ziua aceasta pentru că este o încercare a Bisericii de a conștientiza oamenii că oricât de mare le-ar fii știința teoretică despre Dumnezeu, indiferent cât de înflăcărați ar fi în ceea ce privește intenționalitatea lor bună, dacă nu au roade de credință, Dumnezeu nu-i privește cu plăcere.

Așa cum smochinul avea frunze multe, dar nu avea niciun rod, tot la fel un om care teoretic este bine informat dpdv. dogmatic sau moral despre credința lui, dar care nu are dragoste față de Dumnezeu și de semeni, nu este plăcut în fața lui Dumnezeu și din acest motiv, oamenii care au o aparență frumoasă dar sunt lipsiți de rodnicie duhovnicească sunt sortiți aceleiași sancțiuni din partea lui Dumnezeu, care nu dorește astfel de creștini, ci creștini care să rodească și să facă fapte bune, în așa fel încât, prin credință și fapte bune, să-și poată dobândi un loc în Împărăția Cerurilor", a mai spus preotul. 

 

Vezi mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel