Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți.
UPDATE 3:
Laura Vicol, fosta şefă a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, şi soţul ei, Vladimir Ciorbă, au fost scoşi luni seara din sediul DIICOT şi duşi cu duba în arestul Poliţiei, transmite Agerpres.
Cei doi au fost reţinuţi după mai multe ore de audieri, fiind acuzaţi de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată şi aderare la grup infracţional organizat.
La ieşirea din sediul DIICOT, Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă nu au dorit să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.
UPDATE 2:
Notarul Andreea Cosma, suspect în dosarul Nordis, a declarat, luni seara, după audierile de la DIICOT, că la ea în cabinet s-au semnat 59 din cele peste 2.000 de promisiuni de vânzare. Potrivit ei, s-au făcut promisiuni mai multor persoane, dar s-au vândut apartamente doar uneia.
„Am calitatea de suspect, sprijin la grup infracțional în legătură cu activitatea mea de notar public, împreună cu alți doi notari. Acuzația e că am autentificat un act de apartamentare asupra blocului nr. 3, actul pentru blocul 1 a fost încheiat de un notar din Constanța, iar la blocul 2 de Ioana Băsescu. În legătură cu promisiunile de vânzare mi s-au pus întrebări, le-am pus la dispoziție un tabel, le-am explicat că în cadrul biroului meu nu s-a dublat nicio promisiune, de vânzări nici nu se pune problema, pentru că poate fi atribuită unei singure persoane, dar acuzația e legată de actul de apartamentare. Le-am explicat că acest act înseamnă, de fapt, că e o operațiune de împărțire a unei construcții în apartamente, fără a se schimba regimul juridic al construcției sau proprietarul, adică un proiectant autorizat, parte blocul propriu zis edificat în unități dă cotele de teren și de apartament, îl împarte în unități, ia viza de la OCPI, se dă un referat de admitere și se pune la dispoziția notarului, care ia consimțământul proprietarului, în acest caz, Nordis, că e de acord cu măsurătoarea cadastrală”, a declarat notarul la Antena 3 CNN.
„Nu știe fiecare notar ce promisiuni face notarul x sau y, nu le avem într-un sistem. Noi știm decât vânzările. În ceea ce mă privește, având în vedere că la mine s-au semnat doar 59 de promisiuni din 2.000, le-am verificat. E ca și cum cineva îți promite că vrea să se căsătorească cu tine, și cu Andreea și cu Alina, dar, de fapt, poate să ia o singură nevastă, așa a fost cu promisiunile. S-a putut promite la mai mulți, dar s-a putut vinde doar la unul singur și în momentul ăla unii au rămas păgubiți. La mine acuzația e vizavi de actul de apartamentare, nu de promisiuni, tocmai pentru că le-am arătat că la mine nu coincide nicio promisiune, decât cu cea din vânzare și le-am explicat că actul e exact momentul în care totul devine clar, adică nu se mai poate promite”, a mai spus aceasta.
UPDATE 1:
Pe lângă Laura Vicol și Vladimir Ciorbă în dosarul Nordis au mai fost reținute în această seară alte 5 persoane. Ar fi vorba despre: Gheorghe Emanuel Poștoacă, asociatul lui Vladimir Ciorbă, dar și patru angajați ai firmei Nordis. Potrivit informațiilor Antena 3 CNN ar fi vorba despre: Gabriela Vasile, Matei Cristian, Sanda Răileanu și Florin Poștoacă, fiul asociatului lui Vladimir Ciorbă.
Potrivit surselor Agerpres, Florin Poştoacă este director de vânzări la firma Nordis, iar Sanda Răileanu - director economic.
Tot luni, au fost audiate Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, precum şi fosta deputată PSD Andreea Cosma, pentru implicarea lor în afacerea Nordis, în calitate de notăriţe, însă ele au fost lăsate să plece acasă.
Știrea inițială:
Laura Vicol, fostă şefă a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, și soțul ei, Vladimir Ciorbă, principalul acţionar al companiei Nordis, au fost reţinuți pentru 24 de ore, luni, de procurorii DIICOT, în dosarul Nordis.
Laura Vicol este acuzată de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată şi aderare la grup infracţional organizat.
"Potrivit unor surse, în urmă cu foarte puțin timp procurorul de aici de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate a decis ca Laura Vicol și soțul ei să fie reținuți pentru 24 de ore. Sunt acuzații extrem de grave în acest dosar: constituire de grup infracțional organizat, spălare de bani și delapidare. Astfel, ne așteptăm ca din moment în moment cei doi să iasă de aici de pe ușile DIICOT-ului încătușați și vor merge în arestul central al Poliției Capitalei, iar mâine ne așteptăm să fie prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Din datele pe care le avem se pare că Laura Vicol s-a prevalat de dreptul la tăcere, nu a dorit să facă nicio declarație și a negat orice legătură cu acest grup infracțional organizat despre care vorbesc procurorii DIICOT. Pe de altă parte, spun aceleași surse, Vladimir Ciorbă ar fi decis să vorbească cu anchetatorii, să colaboreze, și nu este exclus să fi făcut și denunțuri. În ceea ce îl privește pe asociatul lui Vladimir Ciorbă, nu există informații în acest moment că ar fi fost reținut. Nu este exclus să iasă de aici de la DIICOT cu măsura controlului judiciar. Vă reamintesc că a fost o audiere extrem de lungă, de zece ore sunt suspecții aici în sediul DIICOT. Laura Vicol, soțul ei, asociatul și Ioana Băsescu împreună cu Andreea Cosma, sunt considerați în acest moment capii acestei rețele care ar fi pus la cale un plan prin care vindeau un apartament de mai multe ori prin ante-contracte încheiate și parafate de cele două notărițe", a relatat Cristina Filip, reporter Antena 3 CNN.
Reamintim că luni dimineaţă, procurorii au efectuat zeci de percheziţii în România şi în Monaco. Au descins şi la domiciliul soţilor Ciorbă - Vicol, dar şi la sediul companiei Nordis, într-un dosar ce vizează infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare, spălare a banilor şi evaziune fiscală, în care prejudiciul se ridică la peste 195 de milioane de euro, precizează Agerpres.
Ancheta vizează 40 de persoane fizice şi 32 de firme şi se referă la un grup infracţional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput şi pus în aplicare un mecanism infracţional complex, constând în promovarea şi dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăţi comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienţi (cumpărători), delapidarea fondurilor societăţilor, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor şi contractelor de vânzare-cumpărare, evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea societăţilor controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi stabilirea cu rea-credinţă a taxelor (TVA), având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăţilor comerciale, clienţilor cumpărători şi bugetului de stat.
VEZI ȘI: Marcel Ciolacu, Grindeanu, Simonis și Laura Vicol ar fi zburat cu jetul privat închiriat de Nordis
Fondurile financiare ilicite astfel obţinute au fost supuse procesului de spălare a banilor.
Din investigaţiile efectuate a rezultat că eşalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor (aflate în relaţie de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare şi au sprijinit-o activ, prin diverse modalităţi, sub controlul şi îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracţional organizat pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuţii de a întocmi documentaţia aferentă operaţiunilor de vânzare a imobilelor, intabulare sau consultanţă juridică (notari şi avocaţi) şi de a încasa sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.
Actele de urmărire penală au condus la constatarea faptului că, în perioada 2019 - 2024, liderii grupului infracţional organizat, prin intermediul a cinci societăţi comerciale, au încasat de la clienţi persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări şi mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News