EXCLUSIV  Laszlo: ”Mă TEM. Nu va fi de ajuns”. Semnal de alarmă

Senatorul Laszlo Attila a spus care este temerea sa principală cu privire la vaccin. 

"În septembrie nu mai discutăm de necesitatea achiziţionării unui vaccin, ca în 2016, 2017. În sfârşit! Motiv pentru care s-au făcut demersurile la timp, au fost achiziţionate cantităţile necesare, sper, dar tare mă tem că nu va fi de ajuns. Vă spun asta din experienţa avută în această perioadă. Am constatat o creştere imensă a interesului de achiziţionare a acestui vaccin", a declarat Laszlo Attila în cadrul dezbaterii ”Totul despre vaccinul gripal”, organizată de DC NEWS. 

"S-au achiziţionat trei milioane de doze, prima tranşă e deja în curs de distribuţie spre DSP-uri. Din informaţiile pe care le deţin, azi s-a început şi distribuţia cantităţii suplimentare de la un alt furnizor, care va fi contra-cost la nivelul farmaciilor. Dar deocamdată distribuţia va fi doar în anumite farmacii, după care peste câteva zile va ajunge şi în provincie. Aceste cantităţi, din ce am înţeles, la cerere mai pot fi suplimentate", a mai spus senatorul. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel