Cu prilejul Zilei Naționale a României, Președintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare a unor personalități civile.
Astfel, în semn de apreciere deosebită pentru excelența de care au dat dovadă în întreaga lor activitate dedicată dezvoltării științei și cercetării, precum și pentru contribuția avută la formarea intelectuală și profesională a tinerelor generații, Președintele Klaus Iohannis a conferit:
Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor domnului dr. fiz. Petrovici Mihai, directorul Departamentului de Fizică Hadronică al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”:
Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului dr. ing. Silivestru Valentin, director general al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare Turbomotoare COMOTI.
De asemenea, în semn de apreciere deosebită pentru excelența de care a dat dovadă în întreaga sa activitate dedicată învățământului superior sociologic, precum și pentru contribuția avută la formarea intelectuală și profesională a tinerelor generații, Președintele României a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler doamnei Voinea Maria, profesor emerit, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București.
Totodată, în semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea puse în slujba actului educațional, contribuind în mod exemplar la formarea intelectuală și civică a tinerelor generații, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler:
- doamnei Gealepu Elena-Alina, director, Școala Gimnazială nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa, județul Dâmbovița;
- doamnei Pralea Steluța Elena, director, Liceul Tehnologic „Carol I”, Valea Doftanei, județul Prahova;
- domnului Stoican Dorin, director, Școala Gimnazială nr. 162, sector 1, Municipiul București.
În semn de apreciere pentru rezultatele importante obținute în procesul de formare intelectuală și umană a tinerelor generații, demonstrând astfel calitatea învățământului preuniversitar românesc, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler:
- Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu”, Recaș, județul Timiș;
- Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud;
- Colegiului Economic „Pintea Viteazul”, Cavnic, județul Maramureș;
- Colegiului Tehnic „Ion Holban”, Iași, județul Iași;
- Liceului „Voievodul Mircea”, Târgoviște, județul Dâmbovița;
- Liceului Tehnic Buzău, județul Buzău;Liceului Tehnologic de Turism, Călimănești, județul Vâlcea;
- Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu”, Hațeg, județul Hunedoara;
- Școlii Gimnaziale „Uruguay”, sector 1, București.
De asemenea, în semn de apreciere pentru rezultatele importante avute de-a lungul carierei profesionale, pentru excelența cu care a asigurat un act medical de înaltă calificare și dăruire, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler doamnei dr. Susanu Sidonia, medic, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu