Ipoteză şoc: Băsescu pleacă înainte de 2014 dacă primește imunitate pe viață

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Jurnalistul Radu Tudor a anunțat că după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, românii vor afla culisele negocierilor dintre coaliția aflată la guvernare și președintele statului. Acesta a lansat o ipoteză incredibilă: scurtarea mandatului prezidențial în schimbul imunității pe viață.

„Cred că atunci când vom scăpa de Traian Băsescu vom afla şi culisele acestor negocieri şi ale acestor mesaje insuportabile care au venit în timpul referendumului şi după referendum”, a declarat Radu Tudor, la Antena 3.

Jurnalistul emite ipoteza potrivit căreia preşedintele Băsescu are un obiectiv clar în negocierea cu partidele, privind scurtarea mandatului său şi revizuirea Constituţiei. Șeful statului urmărește primirea imunităţii pe viaţă. „Dacă primeşte imunitate pe viaţă, s-ar putea să plece chiar mai repede de mai 2014. Nu vreau neapărat să fac o dezvăluire, pentru că sunt prea puţine sursele pe care mă bazez. Dar ele există. (...) Circulă o idee interesantă şi importantă. Pentru revizuirea Constituţiei, cineva din USL, împreună cu alţi oameni politici, ar putea propune în felul următor: să există imunitate pe viaţa pentru preşedinţi şi fost preşedinţi. S-ar aplica retroactiv”, a afirmat Radu Tudor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel