Iohannis a promulgat o lege privitoare la drepturile pacienților

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a uneo legi extrem de importantă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a Legii pentru completarea art. 24 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.

În 28 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, care prevede ca pacientul să poată desemna o persoană care să aibă acces la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie medicală.

Propunerea legislativă completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în sensul ca pacientul să poată desemna, printr-un acord consemnat în foaia de observaţie clinică generală, într-o rubrică separată, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieţii, cât şi după decesul acestuia, la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie.

Tot joi, preşedintele Klaus Iohannis a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

Citește și: Elena Udrea, eliberare. Cristoiu, ipoteză BOMBĂ: S-ar putea să o supere

Care este excepția

Legea are ca obiect de reglementare introducerea unei excepţii cu privire la prezentarea documentelor justificative la instituţiile de credit, în cazul transferului de sume din contul profesioniştilor (persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică) în contul persoanelor fizice, pentru operaţiunile efectuate prin instrumentele de plată cu acces la distanţă; stabilirea sancţiunilor aplicabile în cazul încălcării obligaţiei legale de a efectua transferuri bancare numai pe baza documentelor justificative prezentate de plătitori sau, în cazul în care transferurile respective sunt efectuate prin instrumente de plată cu acces la distanţă, cu condiţia existenţei documentelor justificative legale în evidenţa plătitorilor.

"Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul operaţiunilor efectuate prin instrumente de plată cu acces la distanţă, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot transfera sume din contul lor în contul persoanelor fizice, cu condiţia existenţei documentelor justificative legale în evidenţa plătitorilor", prevede legea.

Citește și: Lazăr, răspuns pentru Toader: Ignoră cadrul legal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel